ruga

"Doamne, da-mi puterea sa primesc cu sufletul linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine. Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si intareste-ma!

Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca voia Ta sta asupra tuturora!

Fie ca tot ce fac si tot ce spun, voia Ta sa-mi stapaneasca cugetul si simtirea iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta!

Da-mi putere sa lucrez cu tarie si cu intelepciune fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu!

Ajuta-ma Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea!

Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert!

Iar cand ma rog Tie fie ca Tu Insuti sa Fii cel care se roaga in mine!"

libertate

Libertatea inseamna sa fii nelimitat.

Libertatea inseamna sa dai drumul atasamentului fata de trecut.

Libertatea inseamna sa te misti fara efort prin realitatile vietii, fara sa fii dezorientat sau sa te lasi prins in capcane pe parcursul caii.

Libertatea inseamna sa fii deschis si receptiv la prezenta incomensurabila a Divinului.

Libertatea inseamna sa fii un observator linistit al binelui si raului, dandu-ti seama ca in acestea exista perfectiune.

Libertatea inseamna sa fii fara teama,fara limitari.

Libertatea inseamna iubire si compasiune fara margini, pentru tot ceea ce exista.

Libertatea inseamna sa curgi odata cu raul fericirii.

Libertatea inseamna sa fii aici si acum fara ganduri de realizare.

Libertatea inseamna sa cunosti sensul vietii.

Libertatea inseamna sa iubesti si sa slujesti neconditionat.

Libertatea inseamna pur si simplu sa fim cine si ce suntem cu adevarat.

Sal Rachele

iubirea vine pe aripile gratiei

Carl Gustav Jung Speaks to One's Soul

Sufletul meu ... Unde eşti? ..
Mă auzi? ..
Iti vorbesc .. Te chem .. Eşti acolo?
M-am intors.
Sunt aici din nou.
Am scuturat praful tuturor ţinuturile de pe picioarele mele,
Si am  venit la tine.
Eu sunt cu tine ..
După ani multi, de multe intrebari,
Eu am venit la tine, din nou.

Ar trebui să-ti spun, tot ce am vazut?
Experimentat? Sau băut ?
sau nu vrei să auzi,
despre vacarmul vieţii şi lumii.

Dar un singur lucru trebuie să ştii,
Singurul lucru pe care l-am învăţat,
este că singura care trebuie traita este viaţa Lui ..
Această viaţă este calea,
După ce mult timp a căutat calea,
catre  necuprinsul pe care il numim divin.

Nu există nici o altă cale.
Toate celelalte căi, sunt căi false.
Aşa că am găsit calea cea dreaptă,
sa iau aceasta cale, lasa-ma la tine, sufletul meu.

M-am întors, incercat şi purificat.
Mă mai cunoşti?
Cat de mult  timp  a durat separarea.
Totul a devenit atât de diferit.

Şi cum te-am găsit?
Ce ciudata a fost călătoria mea.
Ce cuvinte ar trebui să utilizez pentru ca sa-ti spun,
Ca pe o cale intortocheata O stea bună m-a ghidat la tine.

Dă-mi mâna ta,
Sufletul meu aproape uitat .
Cât timp indelungat pentru  bucuria, de a te vedea din nou.
Sufletul meu, atat de mult  dezamagit.
Viaţa ma lasa inapoi la tine.
Să multumim  vieţii pe care am trăit-o,
pentru toate fericirile, şi toate orele triste,
Pentru fiecare bucurie, pentru fiecare tristeţe.

Sufletul meu, călătoria mea,
ar trebui să continui cu tine ..
Ma voi minuna cu tine,
şi ma voi inalta in singurătatea mea ..

Letters to Julieta

 un film de vazut intr-o dupa-masa ploioasa, cu o ceasca de ceai cald in mana, cu o patura trasa pana in gat sau si mai bine cu cineva drag ... nimic spectaculos, doar cateva raspunsuri calde, cateva imagini luminoase ... viata

• :ce am facut ca un copil?
• : ... poi ... râsul de exemplu!
• :mda la ala n as umbla nici daca de asta ar depinde viata mea
• :altceva?
• :îndrăgosteala!
• :mmmm ce i cu ea?
• :copil!
• :hai ... clasa a 11-a ... să zicem ...
• :aha
• :si un ...hai sa zicem, adult... cum se indragosteste?
• :aaa... pfff... păăăi .... nu știu
• :
• :aha
• :nici io
• :deci... n am cum schimba... nu ca as vrea

Calatorul

 „Timpul calatoriei mele este lung… 

calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit. 

Am iesit pe aripile primei raze de lumina  

si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor, 

lasand urma mea pe atatea stele. 

Calea cea mai lunga ma apropie cel mai mult de tine 

si modularea cea mai intortocheata 

este tocmai cea care duce la perfecta simplitate a acordului… 

Calatorul trebuie sa bata la toate portile, 

inainte de a ajunge la a sa… 

Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara, 

pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric. 

Lasat-am ochii sa rataceasca departe, 

inainte de ai inchide si de a spune: TU esti aici. 

Aceasta intrebare , aceasta asteptare  

se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea, 

sub valul acestei certitudini: EU SUNT…”

Rabindranath Tagore 

tacere

tacerea se lasa incet ..

e o tacere incordata in colturile camerei

in care n a mai patruns de mult soarele ..

asteapta, parca, sa porneasca muzica

din centru

si cuprinde cotloanele

cele mai intunecate

si mai uitate

si misca zorile

pe care le a lasat cineva pe pervaz.

e o tacere linistita, nemiscata

ca o apa ce si a uitat curgerea,

a lac ori a adanc de mare ..

la suprafata valuri

aducand a zambete,

a incruntari,

a cuvinte tipate,

a alinturi, a dor,

a pasi dansati ...

pe muzica ce poneste din centru

.

tacerea  nu stie inceputul,

pentru ca nu cunoaste nici sfarsitul;

e cat timpul, dar fara el.

tacerea mea incepe cu tacerea ta

de parca nu si ar cunoaste

rolul existentei  una fara alta .

si se termina o data

cu prima raza de soare.

CRED

Ce înseamnă asta cu adevărat?
În versiunea originală din limba latină, Crezul începe cu verbul la persoana I „credo” care înseamnă „cred”. În limba română, ca şi în latină, prezenţa pronumelui care îndeplineşte funcţia de subiect nu este în principiu necesară, deoarece acesta este inclus şi se deduce din forma verbului. Ei bine, noi ne vom concentra pentru început atenţia exact asupra acestui pronume personal implicit. Cu alte cuvinte, cine este de fapt acest eu care afirmă „cred”?

„Eu cred”: numai luate împreună, cele două cuvinte îşi pot dezvălui semnificaţia completă. În acest context ele se definesc reciproc. Când acest eu implicit afirmă „cred”, afirmaţia lui poartă o încărcătură cu mult mai profundă decât ar presupune acceptarea oarbă a unui fapt nedovedit. În realitate, avem aici expresia celei mai depline și necondiționate forme de încredere. Numai atunci când înțelegem că asta înseamnă cu adevărat credinţa, ne putem da seama cine este acest eu care se exprimă astfel. Și înţelegem că numai un astfel de eu poate crede, în adevăratul sens al cuvântului. Numai un eu suficient de curajos încât să trăiască o asemenea încredere absolută, necondiționată, poate fi o manifestare a adevăratului nostru Sine. Micul nostru ego – din perspectiva căruia vorbim de obicei când rostim „eu” – nu este nicidecum capabil să îndrăznească un asemenea act de încredere. Egoul nostru, care, în esenţă, nu este decât o amăgire, poate în cel mai bun caz să recunoască un fapt exterior; dar nu poate să creadă. De ce? Deoarece credinţa nu este, așa cum s-ar putea crede, o colecţie de ipoteze pe care credinciosul le acceptă ca fiind adevărate. Credinţa este, de fapt, cea mai profundă şi mai curajoasă formă de încredere. Opusul credinţei, înţeleasă ca încredere, nu este îndoiala, ci frica. Iar egoul nostru se hrăneşte cu frică. Egoul nostru îşi datorează întreaga existenţă iluziei de a fi separat de Întreg – bietul de mine, singur, împotriva întregii lumi! Nu este de mirare că se simte mereu izolat, nesigur şi ameninţat din toate părţile. În vreme ce Sinele nostru adevărat îşi trage seva din totalitatea existenţei. De ce anume ar putea atunci să îi fie frică? El are încredere!

Afirmând „eu cred” şi permiţându-ne să simţim la modul cel mai profund semnificaţia ambelor cuvinte, sfărâmăm în mii de bucăţi măştile amăgitoare ale egoului. Pătrundem atunci, la propriu, într-o nouă realitate, dând expresie adevăratei dimensiuni şi demnităţi a experienţei umane.

Ca să ilustrez asta într-un mod mai artistic, o să vă rog să vă imaginaţi următoarea scenă: domnul X, un omuleţ oarecare, intră într-o biserică – un eveniment altfel foarte paşnic şi banal. Totul până vine momentul recitării Crezului, iar domnul X rostește „CRED”. Atunci, preţ de o clipă, pentru ochii care ştiu să privească dincolo de aparenţe, acoperişul şi clopotniţa bisericii zboară în aer, pereţii se cutremură şi se prăbuşesc, iar timpul şi spaţiul se suspendă. Tot ce rămâne este Acela, atotcuprinzătorul Sine uman, ancorat în eternul Prezent.

Cu toate că este exprimat în limbaj creştin, Crezul reprezintă vocea spiritualităţii de dincolo de orice tradiţie. Vocea eului care poate rosti „cred” este vocea adevăratului nostru Sine, acel unic Sine autentic, comun tuturor fiinţelor umane.

Cum ştim că acest lucru este adevărat?
„Cunoaşte-te pe tine însuţi" stă scris deasupra intrării în templul lui Apollo din Delphi, locul celebrului oracol al antichităţii. Dar vechii greci nu erau singurii care considerau acest îndemn la introspecţie adevărata cheie a înţelepciunii. Orice persoană cât de cât conştientă ajunge la un moment dat să se confrunte cu provocarea cunoaşterii de sine. Şi, de îndată ce ne pornim pe acest drum al autocunoaşterii, începem să percepem diferenţa dintre sinele pe care îl observăm în tot acest proces şi Sinele nostru mai mare, Observatorul. Nu vom intra aici în detalii cu privire la implicaţiile diferențierii dintre cele două. Există numeroase cărţi care elaborează în mod strălucit acest subiect, între care „Putrerea prezentului” a lui Eckhard Tolle sau „Minte vastă, inimă profundă” a lui Genpo Roshi. În contextul discuţiei noastre, este suficient să fim atenţi la următoarele două aspecte:

1. Observarea de sine ne oferă ocazia să descoperim cât de puternic suntem identificaţi cu nivelul a ceea ce numim ego. Realizăm că nu suntem cababili să ne oprim nici măcar o clipă gândurile sau să controlăm torentul de poveşti pe care ni le spunem permanent – şi prin care egoul nostru îşi cimentează iluzia de a fi o entitate separată de Tot.

2. Cu cât învăţăm să trăim mai mult în momentul prezent, cu atât ne descoperim mai mult Sinele real. O practică simplă, cum ar fi direcţionarea atenţiei către darurile pe care ni le oferă clipa prezentă – de pildă posibilitatea de a respira, de a ne bucura, de învăţa – ne va aduce din ce în ce mai mult Acasă, în inima Sinelui nostru, care este una cu Totul. Acolo nu există teamă. Acolo, eforturile permanente ale egoului de a-şi perpetua iluzia ne vor face să zâmbim.

Majoritatea statuilor din antichitatea greacă sunt construite cu un picior sprijinit pe pământ şi unul liber. Iată, de pildă, David al lui Michelangelo se susţine ferm pe piciorul său drept, în vreme ce cu stângul pare a dansa. Cei aflaţi încă la început pe calea cunoaşterii de sine îşi sprijină existenţa pe piciorul ancorat în conştiinţa egoului. Rolul practicilor spirituale este de a ne ajuta să ne deplasăm în interior, până ajungem să ne mutăm complet centrul de greutate în adevăratul nostru Sine conştient – în natura noastră de Buddha cum ar spune unii. Alte tradiţii vor folosi termeni diferiţi. Creştinii, de pildă, exprimă asta prin cuvintele apostolului Pavel: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Galateni 2,20). Încercaţi să simţiţi în interior calea către centrul fiinţei voastre, acolo unde sunteţi Observatorul care nu se identifică cu gândurile sale, ci doar le priveşte. Acest parcurs interior vă va dezvălui adevăratul Sine – pe Cristos care trăieşte in noi. Cu cât ne plasăm mai mult în această realitate, cu atât devenim mai profund noi înșine, în felul nostru unic – și, în același timp, una cu toți ceilalți. Acest Sine este unicul care poate „crede” în adevăratul sens al cuvântului. Numai adevăratul nostru Sine este capabil de o asemenea încredere necondiţionată.

De aceea, deşi Crezul este mărturia de credință a comunităţii creştine, textul nu începe cu pronumele „noi”, ci cu „eu”. Chintesenţa Sinelui uman – Purusha în mitologia hindusă, Iitoi (omul din labirint) în miturile Tohono O’Odham din Arizona sau Cosmic Christ, pentru a enumera doar trei dintre numeroasele feluri în care a fost numit – vorbeşte în şi prin mine, pentru că el este cel care sunt cu adevărat.

De ce e nevoie de o asemenea explicaţie?
Dacă înţelegem corect afirmația de la începutul Crezului, ne dăm seama ce semnifică „a crede” şi, în legătură directă cu asta, cine este „cel” care îşi afirmă aici credinţa. O astfel de înţelegere demontează impresia pe care oamenii o au în general, cu privire la Crezul creştin. Cel mai adesea, acesta este văzut ca o înşiruire a concepţiilor care îi deosebesc pe creştini de restul oamenilor. Corect înţeles însă, Crezul devine expresia credinţei pe care o au în comun toţi aceia care îşi descoperă şi îşi recunosc adevăratul Sine. Și, de fapt, numai o astfel de credinţă poate să existe, în cel mai curat sens al cuvântului. Departe de a sublinia ceea ce ne deosebeşte pe „noi” de „ceilalţi”, Crezul destamă în realitate aceste diferenţe. El proclamă, în limbajul şi imagistica specifice tradiţiei creştine, o credinţă care le este comună tuturor fiinţelor umane. Eul care crede este același Sine despre care vorbesc toate tradiţiile spirituale ale lumii.

Fiecare dintre aceste tradiţii spirituale este o poartă deschisă către acelaşi sanctuar. Cu cât ne aventurăm mai adânc în spaţiul sacru interior şi cu cât ajugem să ne simţim aici mai profund Acasă, cu atât liberi vom fi să explorăm calea de trecere prin oricare dintre aceste porţi. Nu ne vom mai simţi ameninţaţi de ceea ce ni se pare străin şi nici nu ne vom mai agăţa de ceea ce ne este familiar. O astfel de înţelegere este vitală, într-o lume încă măcinată de războaie duse în numele religiei. Se pare că există încă oameni care cred că pot deveni mai buni creştini în detrimentul cultivării adevăratelor calităţi umane. Oricine pune dogma creştină mai presus de preocuparea faţă de semeni, ilustrează acest mod de înţelegere eronat. Și ce poate fi mai urgent, în vremurile pe care le trăim, decât să ne dăm seama că piatra de temelie a adevăratei credinţe creştine o reprezintă umanitatea, în întregul ei?

De vreme ce „eul” care se exprimă prin Crez este acea chintesenţă universală a fiinţei umane, vom analiza din această perspectivă întregul text şi vom descoperi care este sensul fiecăreia dintre afirmaţiile particulare. Pe de altă parte, a afirma pur și simplu „cred”, în mod deplin conştient, rezumă, într-un cuvânt, semnificația completă a Crezului.

Reflecţii personale
Cel mai dificil este să ne încredem – cu adevărat –  în iubirea altei fiinţe umane. Nimic nu este mai aproape de firea lucrurilor decât iubirea însăşi – şi totuşi nimic nu pare mai greu de primit şi de recunoscut ca atare. Se spune că iubirea nu se poate exprima în cuvinte şi, poate tocmai de aceea, cuvintele de iubire nu pot, în ultimă instanţă, să convingă cu adevărat pe nimeni. Este nevoie de mai mult. Dar de ce anume? Ei bine, este nevoie de încrederea – de credinţa – pe care trebuie să o ofere cel care primeşte iubire.

Cea dintâi experienţă pe care mi-o amintesc în legătură cu asta a început ca un joc de copii, ca o mică întrecere între mine şi vărul meu. Am inventat împreună jocul acesta (sau mai degrabă am reinventat acelaşi joc vechi de când lumea), în vreme ce stăteam întinşi pe câmp, pe păturica noastră în carouri roşii și albe, plictisiţi şi îmbufnați pentru că ni se cerea să dormim la prânz, deşi noi ne consideram deja băieţi mari. Stând acolo, ne-am luat la întrecere care se poate uita mai mult timp în ochii celuilalt. Regula era că acela care întoarce primul privirea pierde. Dar, dintr-o dată, totul s-a transformat în ceva cu mult mai puternic decât un joc. Probabil ceea ce a declanşat asta a fost imaginea propriului nostru chip, mic şi întunecat, reflectat în ochii celuilalt. Ceea ce s-a întâmplat după aceea nu poate fi redat ușor în cuvinte. Cumva, am plonjat efectiv unul în ochii celuilalt. La fel ca în basmele în care copii alunecă printr-un tunel fermecat, am ajuns dintr-o dată într-un tărâm vrăjit. Aici puteam exista amandoi, fiind în același timp unul. Când ochii ni s-au umezit, i-am închis amândoi, exact în acelaşi moment.

Mai târziu am încercat să luăm în râs toate acestea, dar undeva în străfundul nostru ştiam amândoi că aruncasem o privire în însăși inima realităţii. La acel nivel de prezenţă intensă, totul este iubire. A privi este iubire, a respira este iubire, a fi pur şi simplu este iubire – iubirea, ca o evidenţă indiscutabilă.

Zeci de ani mai târziu am dat peste rândurile acestea, aparţinând poetului E.E. Cummings: „eu sunt, prin tine, atât de profund eu însumi”  ("i am through you so I") şi mi-am amintit totul. Retrospectiv, pot acum să recunosc ce a reprezentat de fapt această experienţă pe care am avut-o împreună cu vărul meu: a fost o întâlnire cu Dumnezeu. Numai un mare poet poate concentra atât de succint înțelegerea – convingerea – care decurge dintr-o asemenea întâlnire: „eu sunt, prin tine, atât de profund eu însumi”. Este nevoie de un tu pentru ca eul să se poată descoperi. Încrederea în tine îmi dă încredere în mine. La intersecția dintre mine şi tine se naşte credinţa. Sunt în mod atât de profund eu însumi pentru că am încredere în tine. Numai acel eu care se revelează prin credinţă are puterea de a crede

Iar tu, cititorule? Când şi în ce împrejurări te-ai întâlnit tu însuţi cu acest paradox? Nu căuta printre amintiri un eveniment exterior spectaculos. Și pentru tine, probabil, tot un joc de copii a produs demult această înţelegere fulgerătoare, pe care nu ai mai uitat-o cumva niciodată, dar pe care ai negat-o adesea şi pe care merită acum să o recuperezi.

Adâncimile cuvântului. Înțelesul ascuns al Crezului. Brother David Steindl-Rast

Eternal sunshine of the spotless mind!

Pentru ca nu se mai simtea fericta cu relatia ei, Clementine alege sa isi stearga din memorie relatia ei cu Joel ... daca eu nu as crede ca dincolo de ce pastram in minte mai apare si ceva prin inima ori la nivel energetic probabil ca orice motivare pentru a il vedea ar pali. Ma trezesc surprinsa de caldura emanata, de felul usor si placut in care isi imbina prezentele, de felul in care lucrurile alearga intre ei. Asa ca urmaresc cu atentie, in speranta ca as intelege de ce si de cum la un moment dat aleg cai diferite. Dincolo de lipsa de raspunsuri ...pe care o inteleg ca pe o curgere naturala, ma surprinde puterea ascunsa intr-un om. E un film pe care l-am inteles si primit altfel.

Titlul filmului apare in film spus de Mary, in dorinta de a impresiona barbatul de care este atrasa irezistibil si face parte dintr-un poem de Alexander Pope intitulat  Eloisa to Abelard, ce a  fost publicat in 1717 si care prezinta o celebra poveste de dragoste a acelor vremuri.

How happy is the blameless vestal’s lot!

The world forgetting, by the world forgot.

Eternal sunshine of the spotless mind!

Each pray’r accepted, and each wish resign’d …

Heloise, o fată de familie bună, se îndrăgostește de profesorul ei, Abelard – Peter Abelard, un celebru filosof. Cei doi chiar se căsătoresc în secret, însă familia fetei se opune relației, mergând pâna acolo încât îl castrează pe Abelard. Cei doi îndrăgostiți care știau că vor avea un copil, la propunerea lui Abelard, se retrag în 2 mânăstiri și hotărăsc să nu se mai vadă niciodată.

După 12 ani Eloise citește o scrisoare trimisă de Abelard unui prieten și pasiunea dintre cei doi se reaprinde. Are loc un schimb de 4 scrisori în care Eloise și Abelard își scriu despre esența divină a dragostei și despre tragedia lor personală. Este un dialog dureros pentru ambii parteneri iar cele  4 epistole  reprezintă, de fapt, poemul lui Alexander Pope.

Deși au murit la aproape 20 de ani distanță și au fost înmormântați în localități diferite, impresionată de povestea lor, Josephine Bonaparte îi înmormântează unul lângă celălalt, aprope 100 de ani mai târziu.

Flash Forward

      Trecem de multe ori pe strada, pe hol, prin casa, prin viata pe langa oameni fara sa ii vedem, fara sa ii auzim, fara sa ne pese de ce sau de cum existenta lor si a noastra sunt ingemanate. Uneori ne grabim spre ceva, alteori suntem prea prinsi in noi, in a ne cunoaste si a ne afla, uneori visam cu ochii  deschisi pentru ca realitatea e departe de a fi multumitoare pentru cerintele noastre, alteori suntem atat de prinsi in ganduri, presupuneri, impresii, motivatii .... ne place sa comunicam, dar cand asta nu se intampla asa cum ne dorim, ne ascundem intr o carapace si asteptam  un moment mai prielnic. ne place sa ne spunem ca suntem unici, minunati in individualitatea noastra, dar nu sesizam ca asta ne indeparteaza, ne ascunde, ne separa de tot ceea ce este minunat in jur. 
      Cum ti ai trai viata daca ai stii ce urmeaza? Daca ai stii ca toate bucuriile de la cea mai mica si neinsemnata bucurie pana la cea la care iti e si teama sa speri, ti s ar implini, ar deveni realitate? Cum ti ai trai clipele daca ai sti ca la momentul x totul ar sta altfel decat acum, altfel decat ai sperat vreodata? Unde ai mai gasi bucuria prezentului sau puterea sa ai rabdare si sa lasi sa se intample? Cum ai trai daca ar exista si cea mai mica banuiala ca lucrurile nu vor mai sta multa vreme cum vrei tu...sau si mai rau, daca ai avea certitudinea ca asa va fi? Ai avea puterea sa lupti? Sa speri? Sa te bucuri? Ai mai putea zambi linistit la cei ce trec pe langa tine daca ai sti ca peste o vreme tu nu vei mai fi ? 

       Tie iti e teama ca viitorul tau se va adeveri, mie imi e teama ca al meu n-o va face.

Oglinda lui Gandhi

    Se spune ca cineva l-ar fi intrebat pe Gandhi in legatura cu factorii care distrug fiinta umana si ca el ar fi raspuns: politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, intelepciunea fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate, rugaciunea fara caritate.

     Viata m-a invatat ca lumea este amabila daca eu sunt amabil; ca persoanele sunt triste daca eu sunt trist;  ca toti ma iubesc daca si eu ii iubesc; ca toti sunt rai daca eu ii urasc; ca exista fetze zambitoare daca eu le zambesc; ca exista fetze amarate daca eu sunt amarat; ca lumea este fericita daca eu sunt fericit; ca lumea se supara daca eu ma supar; ca exista persoane recunoscatoare daca eu sunt recunoscator. 
 
    Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul.
    Atitudinea pe care o am in fatza vietii este aceeasi pe care viata o va lua fatza de mine. Cine vrea sa fie iubit, sa iubeasca!

 

     Unicul motiv sa fii fericit este pentru ca ALEGI SA FII FERICIT.

nu ma intereseaza

    Nu mă interesează numele tau. Vreau să stiu după ce tânjesi si dacă ai îndrăzneala să visezi la împlinirea dorintelor inimii tale.
    Nu mă interesează ce varstă ai. Te intreb dacă vei risca să pari un prost pentru dragoste, pentru vise, pentru aventura de a fi viu.
    Nu mă interesează ce planete sunt în cuadratură cu luna ta. Vreau să stiu dacă ai atins centrul inimii tale, dacă ai fost deschis la trăirile vietii ori ai devenit contractat si închis de frica unei noi dureri.
    Ma intreb dacă poţi să trăiesti o durere, a mea sau a ta, fără să faci nimic pentru a o ascunde dar actionand pt a o micsora sau pentru a o transforma.
    Vreau să stiu dacă poti să trăiesti o bucurie, a mea sau a ta, dacă poti să dansezi sălbatic si să lasi extazul să te umple din cap până în picioare fără să ne atentionezi să fim atenti, realisti sau să ne amintesti de limitările unei fiinte umane.
    Nu mă interesează dacă ceea ce îmi spui este adevărat. Vreau să stiu dacă poti să dezamăgesti uneori pe cineva pentru a rămâne sincer fată de tine însuti, dacă poti suporta acuzatiile oamenilor si să nu-ti trădezi propriul suflet.
    Vreau să ştiu dacă poti să trăiesti un esec, al tău sau al meu, si totusi, să stai pe malul unui lac linistit si să strigi către luna argintie "Esti atat de frumoasa!".
     Nu mă interesează unde locuiesti si câţi bani ai. Vreau să stiu dacă, după o noapte de durere si disperare, istovit, rupt, te poti ridica si face ce este necesar pentru Viata.
    Nu mă interesază cine esti si cum ai ajuns aici. Vreau să stiu ce te sustine din interior, când toate celelalte se prăbusesc. Vreau să stiu dacă poţi să rămâi singur cu tine insuti si dacă îti place cu adevărat propria-ti companie în clipele de singurătate

Risca

Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită, 
dăruieşte celui care nu-ţi cere,
iubeşte-l pe cel care te respinge ! 
Deci…riscă, nu ai nimic de pierdut…

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…

cand nu ma vrei, dar ai nevoie de mine, trebuie sa raman

cand ma vrei, dar nu mai ai nevoie de mine, trebuie sa plec

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se uni cu-al tău?
Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuşu – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

te iubesc

... soare, copii, rasete, lacrimi in colt de ochi, discutii ce aluneca grabit de la aprecieri spre judecati si intr-un colt de parc, intr-un fotoliu, cu ochii plini de lacrimi si vocea dansand fiecare cuvant o femeie traieste in trecut, se scuza parca pentru felul in care a iubit   "putea sa fie gunoiu cat casa, dar eu stateam si vorbeam cu el, in fiecare zi vorbeam, ne povesteam tot ce am facut peste zi  ",   "il dragaleam mereu, asa eram eu si lui ii placea, dar si cand ma suparam si il bodoganeam, ca asa suntem noi femeile  " si vocea calda   "cred ca-i era dor sa vorbeasca despre el, ai vazut cum nu se mai oprea?  " ...si inca-mi primesc raspunsurile in toate felurile posibile. multumesc, iarta-ma, te iubesc

Rose Milligan -”Dust if you must”

 

Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine

Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,

Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,

Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,

Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,

Muzica de ascultat si carti de citit,

Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afara,

Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,

O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.

Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte

Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.

Iar cand va fi sa te duci (si va trebui sa te duci o data si-o data),

Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Aminteste-ti ca o casa devine un camin cand poti scrie 

“Te iubesc” pe mobila.

multu

ca in diminetile de dupa...dar nu stiu de dupa ce fuse asta ca nu mi amintesc nimic sa fi visat, facut sau chiar simtit deh muzica (aveam nevoie de motive, ca doar altfel cum sa spui "nu mi amintesc si nici n am chef s o fac " :)))))) ..si i am gasit pe ei plini de viata, de muzica si de glume ...as fi multumit si io ca omu normal verbal dupa  "ai luat vreodata bataita la funduletul gol? " da mi trecu rapid cu un   "acu te las pe tine si ma ocup de mine :))))))  " ...

MULTUMESC, darul tau ma umple de bucurie 

 da, in orice forma ar veni

simplitate

uneori ma intrebam de unde are atata putere sa alerge asa toata ziua, alteori ma intrebam cum de se poate trezi asa devreme si sa iasa in racoarea diminetii, cum de nu mai zaboveste in casa in jurul focului, cand afara e frig si aproape intuneric, alteori ma intrebam de cum are mereu un zambet abia ghicit pe chip, de unde are atata liniste si cald in privire...stiam din povestile ei ca nu i fusese usor, imi placea mai ales ca nu facea ca ceea ce mi povestea sa sune frumos, poleit si cu toate astea nu vorbea cu naduf, cu ranchiuna, era doar o poveste buna pentru nepoti...
astazi dupa atatia ani, dintr o poveste asemanatoare am un raspuns "da nu ma gandesc, ma ridic si fac ce am de facut"

I Am There

I am the breeze that kisses your cheek.
I am the sun that warms your face.

When you look at the purple evening sky, it is me.
When you see a majestic mountain, it is me.

When the birds sweetly sing, it is my voice.
When the water gently laps against the shore, it is my heartbeat.

I am the green grass against your feet.
I am the refreshing shade of summer.

In the stars, you see my eyes.
In the blue sky, you see my body.

Feel the air that surrounds you,
I am there.

Feel the love in your heart,
I am there.

Hanoochi

lucruri simple

"    Tinusem slujba de dimineata pentru putinii enoriasi dispusi sa se scoale devreme iarna, cand mi am adus aminte ca uitasem sa iau banii din cutia milei. M am intors si am auzit o melodie care m a facut sa vad totul altfel, ca si cum aerul ar fi fost atins de mana unui inger. Intr un colt, aproape in extaz, o tanara de vreo douazeci de ani canta la vioara niste imnuri de slava, cu privirea atintita asupra icoanei Imaculatei Conceptii. 

     M am dus la cutia milei. Ea m a vazut si s a oprit - dar eu am facut un semn cu capul, incurajand o sa continue. Apoi m am asezat pe o banca, am inchis ochii si am ascultat.
     Atunci senzatia Paradisului "posedarea imaginatiei de catre sacru", parca a coborat din ceruri. Ca si cum ar fi inteles ce se petrecea in sufletul meu, ea incepu sa combine muzica si momentele de liniste. Cand se oprea din cantat, eu spuneam o rugaciune. Imediat, muzica reincepea.
     Eram constient ca traiam un moment unic in viata mea - acele momente magice pe care nu le intelegem decat atunci cand au disparut. Eram acolo cu totul, fara trecut, fara viitor, traind doar dimineata aceea, muzica, extazul, ruga neasteptata. Am intrat intr un fel de adoratie, de extaz, de recunostinta ca ma aflam pe aceasta lume, multumit ca mi urmasem vocatia, in ciuda protestelor familiei. In simplitatea acelei mici capele, in vocea copilei, in lumina diminetii care scalda totul, am inteles inca o data ca maretia lui Dumnezeu se dezvaluie in lucrurile simple. "

Abdullah

                   Abdullah a fost un mistic sufit care a ramas fericit toata viata. Nimeni nu l-a vazut vreodata nefericit; rasul il insotea in permanenta. Abdullah era rasul insusi si intreaga sa fiinta raspandea un parfum al celebrarii. Inaintand in varsta si fiind pe patul de moarte, continua sa se bucure si de acest lucru, la fel ca de toate celelalte. Auzindu-i rasul, unul dintre discipoli ii spuse: "Este uluitor, sunt ultimele tale clipe. De ce razi? Cel putin acum in fata mortii, ar trebui sa te intristezi. Iar tu continui sa razi! Cum de reusesti?"
                   Batranul spuse: "Este foarte simplu. Am invatat de la maestrul meu. Pe maestrul meu l-am intalnit pentru prima data in tinerete. Aveam doar 17 ani si eram deja nefericit, iar maestrul meu era batran, avea 70 de ani; l-am gasit asezat sub un copac, razand fara nici un motiv. Nu era nimeni langa el, nu se intamplase nimic, nu spusese nimeni vreo gluma, iar el radea din toata inima, tinandu-se de burta. L-am intrebat: "Ce e cu tine, ai innebunit sau ce ai?" El mi-a raspuns: "Odata, de mult, eram si eu la fel de trist ca tine. Intr-o zi insa mi-am dat seama ca este alegerea mea, ca este viata mea. Din acea zi, in fiecare dimineata in care ma trezesc, inainte sa deschid ochii, ma hotarasc: Abdullah ce doresti? Nefericire sau beatitudine? Ce vei alege astazi ? si se intampla sa aleg intotdeauna fericirea!" 

realitatea

        discutam despre realitate, despre materialitate, despre iertare si materializare

"uite, eu ... ceea ce se intampla, daca scoti ceea ce sti ca simt si lasi doar faptele sunt indreptatita sa sper?

nu, cu siguranta nu...chiar nimic nu te indreptateste sa simti asa de frumos cum o faci

ceea ce simt e intre mine si mine, n are legatura cu nimeni, daca sper o fac pentru mine, daca plang si mi pun piedici cu ce crezi ca sunt mai castigata? sunt clipele mele, e trairea mea...sunt in iluzie?

da, esti in iluzie

si care e realitatea?..."

        am continuat asa o vreme, aflandu mi raspunsurile cu rapiditatea cu care le impartaseam, bucurandu ma si multumind in fiecare cuvant si n fiecare imagine pe care le creionam. si daca nu mi fuse destul, mi am mai adus o si pe ea  pentru ca mereu am bucuria si vremea de a o citi, pentru ca spune exact ce spun intr un mod direct, clar si verde pe care il iubesc. Namaste suflet drag!

"Cînd păşeşti cu hotărîre de-a lungul drumului tău, vei găsi o poartă cu o frază scrisă deasupra,” spune maestrul. “Întoarce-te la mine şi spune-mi ce zice acea frază. Discipolul se dăruieşte căutării trup şi suflet, şi într-o zi întîlneşte din întîmplare acea poartă şi atunci se întoarce la maestru.

“Fraza scrisă era ‘ASTA E IMPOSIBIL ‘ “, spune el.

“Era scris pe un zid sau pe o poartă?” întreabă maestrul.

“Pe o poartă,” răspunde.

“Bine, atunci, pune mîna pe clanţă şi deschide-o.” Discipolul se supuse. Din moment ce fraza era scrisă e o poartă, ea se deschise ca orice poartă normală. Cu poarta complet deschisă el nu mai putea vedea fraza – şi merse înainte.

 

                 mr. nobody un film despre realitate sau despre iluzie? unde incepe una si unde se termina cealalta? mr. nobody un film despre alegrei sau lipsa lor, despre drumuri ce sunt sau ce ar putea fi, despre ... viata ca un teren de joaca sau despre viata traita de la sfarsit spre inceput... ai putea stiind finalul sa mai fi preocupat? sa mai cauti solutii? sau ai trai pur si simplu bucurandu te de fiecare clipa cu bucuria unui copil de 9 ani?

sub semnul domnului

Am gasit si mi a placut... si cum aceasta zi incepu sub acest semn, ma las in voia ta doamne si pun aici pentru sufletul insetat    

am inceput prin a gasi cateva randuri ce cumva adunau in cele cateva cuvinte, toate miile de cuvinte pe care eu le spusem cu o clipa mai devreme

"Atunci cand se confrunta cu o criza radicala ,atunci cand vechiul mod de a trai in lume ,de a interactiona cu ceilalti si cu natura nu mai functioneaza ,atunci cand supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit , o forma de viata individuala -sau o specie -fie se stinge, fie se ridica deasupra limitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt evolutiv !  -----            Cedarea inseamna acceptarea in interior a ceea ce este . Esti deschis fata de viata . Opunerea de rezistenta este o contractare interioara ,o intarire a cochiliei egoului . Sunteti inchisi .Orice veti intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara ( pe care am putea-o numi si negativitate ) va crea o rezistenta exterioara si mai mare ,iar universul nu va fi de partea voastra ; viata nu va va veni in ajutor . Daca obloanele sunt inchise ,lumina soarelui nu poate intra . Cand cedati launtric ,cand capitulati, realizati inceputul unei noi dimensiuni de constiinta . Daca actiunea este posibila sau necesara ,aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a constiintei neconditionate cu care va contopiti atunci cand va aflati intr-o stare de deschidere interioara . -----Egoul adora sa fie nemultumit de realitate . Ce este realitatea ? Ceea ce este . Buddha a denumit-o tatata -viata asa cum este ea ,ceea ce nu inseamna altceva decat momentul acesta asa cum este el . ----Acceptati momentul prezent si gasiti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp ! "    Eckart Tolle - Un pamant nou .

"Fii linistit si impacat. Nu te munci sa intelegi ceea ce depaseste posibilitatea ta de a intelege. Cand doresc sa-ti transmit ceva, aceasta se va face fara efort, pentru ca Eu voi folosi lumina adevarului. Tu vei primi revelatia si nu vei a...vea nici o indoiala asupra ei. Cand iti spun ca viata curge fara efort, Eu stiu ce spun. Voi faceti mult prea mult efort in viata. Cum mai puteti spera sa fiti in pace, daca va sfortati si va surmenati tot timpul? Lasati pacea Mea care intrece orice inchipuire sa va cuprinda si sa va umple sufletele, caci daca sunteti impacati inlauntrul vostru, reflectati pacea in afara, si toti cei din jurul vostru vor simti aceasta pace."

 

am continuat cotrobaiala...na, ca dupa curatenia de pasti, ramasera locuri libere, ce se cereau umplute ...ei i a placut

"Mi s-a aratat o mare agitata si foarte maniata, cu valuri cat un munte. Apoi am vazut ca acestea erau numai la suprafata, caci la un nivel mai adanc era liniste si o pace minunata. Am auzit cuvintele : "Cauta in adancimea launtrica acea pace care intrece orice inchipuire; gaseste-o si pastreaz-o, indiferent de ce s-ar intampla in exterior"  

eu multumesc si binecuvantez ... si daca e de multumit, tot pe acolo am mai gasit si  

Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore

Php 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.

Php 4:7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.

Cand ne confruntam cu o incercare sau o criza, tendinta noastra este sa ne ingrijoram. Dar Dumnezeu nu vrea ca noi sa reactionam astfel. El vrea ca noi sa nu ne ingrijoram de nimik. Ci doreste ca indiferent care este problema, sa venim inaintea Lui cu rugaciuni si cereri spunandu-I ceea ce avem nevoie si multumindu-I pentru raspuns. Atunci cand facem acest lucru, pacea Sa care intrece orice inchipuire, ne va pazi mintile si inimile in Isus Cristos de toate ingrijorarile, agitatie si teama.

„Dar Pastor Prince, este usor sa spui sa nu ne ingrijoram, dar ia vino si traieste o zi alaturi de sotul meu, incearca sa disciplinezi pe rebelul de fiu-meu, priveste in contul meu de la banca... cum sa nu ma agit?”

Opreste-te! Nu eu am spus „nu va ingrijorati de nimic” ci apostolul Pavel si nici macar el ci Duhul Sfant a fost cel care l-a inspirat cand a scris acest lucru. Si cand Pavel a scris acest lucru, el se afla literal, intr-o groapa, intr-o temnita a Romei, legat in lanturi, pazit ca si un criminal si asteptandu-si moartea.

Cu toate acestea, in aceste conditii de grea incercare, el a scris aceste cuvinte „nu va ingrijorati de nimic ci orice lucru, aduceti cererile voastre inantea Lui Dumnezeu prin rugaciuni cu cereri si multumiri”

Prietene, daca esti ingrijorat sau agitat pentru ceva, aminteste-ti aceste cuvinte. Sa zicem ca esti nelinistit din cauza unei mari datorii. Mergi la Domnul si spune-I „Doamne, nu vreau sa ma mai ingrijorez pentru aceasta problema asa ca ti-o incredintez Tie si iti cer anularea supranaturala a datoriei. Este grija Ta acum, Tu esti in control, iti multumesc ca tu rezolvi aceasta situatie.”

Dumnezeu este credincios Cuvantului Sau. In momentul cand te rogi astfel si arunci asupra Lui ingrijorarile tale, vei gasi pacea Lui punandu-ti mintea si inima la adapost, in odihna. Deci, nu te ingrijora pentru nimic - lasa-L pe Acela pentru care nimic nu este imposibil, sa aiba grija in locul tau!

 am apreciat si ruga ei

Doamne, ITI MULTUMESC ca intampin cu liniste sufleteasca tot ce imi aduce ziua care incepe. Ma predau cu totul voii Tale sfinte.

Doamne, ITI MULTUMESC ca in fiecare ceas al acestei zile ma povatuiesti in toate si ma ajuti.

Doamne, ITI MULTUMESC ca, in toate situatiile, chiar daca as primi necazuri si nenorociri in timpul zilei, ma inveti sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, caci in toate este voia Ta cea sfanta.

Doamne, ITI MULTUMESC ca in toate cuvintele si faptele mele imi calauzesti gandurile si simtamintele.

Doamne, ITI MULTUMESC ca in toate intamplarile neprevazute ma ajuti sa vad si sa -mi reamintesc ca totul este trimis de sus de catre Tine.

Doamne, ITI MULTUMESC ca ma inveti sa ma port drept si rational cu toti fratii mei, fara a tulbura si fara a supara pe nimeni.

Doamne, ITI MULTUMESC ca-mi dai putere sa duc greutatea zilei care incepe si toate intamplarile din cursul zilei.

Doamne, ITI MULTUMESC ca-mi calauzesti vointa mea si ca ma inveti sa ma rog, sa cred, sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc.

            si am adaugat o si pe a mea

            Doamne, multumesc pentru ca imi esti mereu aproape, ca ma calauzesti in fiecare clipa, ca imi ingadui toate, imi ierti toate si ai grija ca n toate clipele mele sa mi reamintesc. Multumesc tie Doamne.