m-am trezit invaluita de oameni, oameni minunati pe care ii stiam si ii stiu in feluri mici si-n feluri mari, ascunzandu-se si amagindu-se, minunandu-se si minunandu-ma de amestecul ce sunt si bucuria ce aduc cu gesturi mici, abia soptite ...cuvinte adunate anume ca sa creioneze ceva, un altceva decat se simte, in clipe mici desenate schiopatat pe o foaie prea mica pentru suflete atat de mari si apoi, secunda aia cand patruns de liniste sopteste -de cand nu am mai stat assa si simt cum pentru ei, acolo pamantu-ntreg sade in loc ...iubesc oamenii, mai ales cand ma infurie cu orgolii si judecati de valoare ...iubesc oamenii cand, fara nici o legatura cu mine, doar minunea de a privi, imi ating corzile si-mi fac inima sa dantuiasa ... cand dincolo de orolii si barbatii justificate in razboaie se strecoara o lacrima sau mici cuvinte soptite la urechea prea mica a bebelusului ce simte doar cu inima ce are inima sa-i spuie ... iubesc oamenii cand lasa de o parte temeri si frici si se avanta orbeste inainte doar pentru un nu stiu ce ... iubesc oamenii cand se tin de programe, legi si norme, cand le e frica, cand sunt ingroziti, cand inima le canta, cand este pace, bucurie si liniste in ei ... iubesc oamenii pentru fascinatia ce continua sa imi produca ori de cate ori as indrazni a spune ca-i cunosc
