uneori ma intrebam de unde are atata putere sa alerge asa toata ziua, alteori ma intrebam cum de se poate trezi asa devreme si sa iasa in racoarea diminetii, cum de nu mai zaboveste in casa in jurul focului, cand afara e frig si aproape intuneric, alteori ma intrebam de cum are mereu un zambet abia ghicit pe chip, de unde are atata liniste si cald in privire...stiam din povestile ei ca nu i fusese usor, imi placea mai ales ca nu facea ca ceea ce mi povestea sa sune frumos, poleit si cu toate astea nu vorbea cu naduf, cu ranchiuna, era doar o poveste buna pentru nepoti...
astazi dupa atatia ani, dintr o poveste asemanatoare am un raspuns "da nu ma gandesc, ma ridic si fac ce am de facut"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu