permite-mi sa te inteleg

                        

" ...naturii nu ii pasa. Daca o specie vrea sa supravietuiasca, trebuie sa demonstreze ca merita. 

Cand vin inundatiile, furnicile se tin una de alta, creand astfel o pluta vie ce se mentine la suprafata apei pana ce apele se retrag... luni, daca este necesar.

Deci cum poate o specie sa realizeze asta? Instinct? Incercari repetate? A fost candva o furnica maturata de torentul de apa ce s-a prins de o alta, afland astfel ca impreuna pot pluti? Si daca ai fi cel care stie ce trebuie facut, dar nu ai avea cuvintele? Cum ii faci pe ceilalti sa te inteleaga?"

     Am cunoscut fiinte minunate, de care m am indragostit fara sa imi pese ca vorbele mele, ca sensurile mele de cele mai multe ori nu ajung pana la ele. Unora le lipseste constiinta de sine, altora constientizarea, altora spatialitate, ori temporalitatea sau toate la un loc, dar asta nu le stirbeste din minunatia ce sunt. 

    Poate ca pentru ei nu exista in spate ori partile pe care nu le vad, poate ca generalizarea realitatii, detaliile, perceptiile si alte opinii psihologice nu sunt cuprinse in lucrurile importante pentru aceste fiinte minunate, insa lumea lor e minunata. 

   Orice lucru care altcuiva ar putea parea marunt, ordinar, neinteresant or al carui sens poate parea dificil de descifrat, poate fi fascinant pentru aceste fiinte. O raza de soare, o floare, o picatura de apa, o frunza sau un pom si nu doar atat, orice le transmite ceva ... doua sireturi invartite intre degetele mici reprezinta tot stimulul de care sufletelul ala poate avea nevoie pentru a fi fericit. Emotia, timiditatea se pot manifesta in voie printr-un gangurit sau un lalait, un dans sau o rasucire. Un clipit de ochi poate insemna "ma bucur sa te vad" sau "faci cam mult zgomot", iar pentru ei nu conteaza ca mama sau tata sau bunica vrea "ca ei sa dea frumos la masa cu musafirii", ei se vor descalta si se vor juca cu degetele de la picioare, daca asta e ceea ce le incanta sufletul in acel moment. O bucata de hartie sau o scama mica le poate aduce la fel de multe informatii cate uneori pot primi in ore intregi de educatie. 

   Si cum, atat de frumos, o spune Tudor Mitasov "Astfel ni se dovedeste, de catre insesi persoanele cu autism, ca de foarte multe ori, cele lipsite de empatie sunt persoanele nonautiste, nu cele autiste."

Declaratie de dragoste

 Stela Enache si Florin Bogardo

Tu eşti tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub ploapa căruia se zbat
Vonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însuşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pusă pe şotii şi-s plină de haz
Şi-s tristă de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostagolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,

Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-şi înalţă culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Şi greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunţile noastre,
Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

"Tu esti" George Sovu