Copilul are nevoie de iubire pentru a creste. De iubirea grijulie a mamei aplecata spre nevoile lui, de iubire plina de intelegere si acceptare. Copilul invata intai sa primeasca si apoi sa ofere.
Adultul ar trebui sa ofere copilului un spatiu de siguranta, un camin, un loc unde copilului sa i se disperseze in neant durerile, temerile, fricile. Un loc unde sa simta caldura, un loc unde sa se simta iubit, dorit, acceptat indiferent daca merita sau nu ... un acasa.
Uneori adultul inlocuieste, in sine, siguranta lui acasa cu o altfel de siguranta, de multe ori cu cea oferita de bani care ii pare mult mai palpabila, mai credibila - o casa, o masina, un cont. Poate pentru el siguranta oferita de bani este suficienta, dar el ofera acelasi tip de siguranta copilului. Pentru ca altfel nu stie, pentru ca pentru el, banii inseamna cel mai important lucru.
Copilului nu ii pasa de bani. El nu le simte valoarea. El simte valoarea unui zambet, a unei maini calde peste mana sau obrazul lui. El simte valoarea unei imbratisari. El simte valoarea unui codru de pane impartit cu caldura. El simte valoarea vantului ce.i flutura parul, a copacului ce.i permite sa se catere, a florii, a pasarii ... el simte valoarea din ochii ce il privesc cu caldura.
Un astfel de adult va oferi daruri a caror valoare financiara va fi din ce in ce mai mare.
Un astfel de copil va cauta mereu caldura de dincolo de dar.
Vor valoriza diferit darul si cresterea le va fi subrezita. Adultul oferind ce stie, copilul primind ce poate. Adultul neintelegand de ce copilul nu apreciaza valoarea financiara a darului, copilul neintelegand cum ar putea sa faca asta cand el nu primeste aproape nimic de valoare si isi doreste altceva. Si astfel contul din banca, masina, casa devin prea mici pentru a acoperii golul din sufletul copilului devenit adult si el va cere mereu mai mult.
Orice primeste copilul, acesta invata sa ofere - cand copilul primeste bani, adultul ofera bani, cand copilul primeste iubire, adultul ofera iubire.
