dansand

dansand

revarsand

 ... lumea mea plapanda si mica si-a desprins capetele

si eu zbor ...

si desenez ca-n nisip urme

urcand, 

crescand, 

dansand, 

invaluind, 

atingand, 

arazand... 

de parca-n bratele mele s-a adunat intreg pamantul 

si eu plutesc 

si-mi preling fiecare particica afara din celule .. 

dansand, 

invaluind, 

involburand,

atingand, 

arzand, 

stralucind ...

linistea marii

Soarele se aprinde peste lanurile de grâu ce unduiesc la marginea drumului. Colbul drumului păstrează amintirea pașilor mei. Pelerinajul meu nu este la o cetate sfântă, nu este la o biserică, nu este la o sinagogă sau la un templu fără nume. Eu merg către OM. Pelerinajul meu este către mine, mă caut în ceilalți. E poate ciudat să-ți cauți fericirea întrebându-i pe alții, dar vreau să găsesc omul fericit, să mă învețe și pe mine să fiu la fel ca el.

Iată-l pe omul de la marginea lanului. Trudește la seceriș.

- Om bun, fii milostiv și răspunde-mi la o întrebare…

Omul se oprește, se îndreaptă de mijloc și mă privește lung. Pantalonii ponosiți flutură ușor în vântul amiezii, dezvăluind câteva găuri mici pe care cămașa, prea scurtă, nu reușește să le acopere.

- Întreabă, dacă dorești. Îți voi răspunde, dacă doresc.

Privirea tristă face cât o mie de răspunsuri. Totuși, privind la fața ridată, bronzată puternic, mi-e jenă să renunț, așa că îl întreb:

- Ești fericit?

- Cu soarele care mă bate în cap, cu munca de dimineața până noaptea, cu banii care nu-i am? Cum crezi că sunt fericit? Ești idiot?

- Nu sunt decât… curios. Mulțumesc pentru răspuns.

Îmi iau la revedere și cu traista în spinare îmi văd de drum. După câteva ceasuri zăresc pădurea și un pârâu ce își face loc spălând pietrele cu apa lui cristalină. La marginea pârâului o casă mare, arătoasă își dezvăluie formele impunătoare. Iarba tunsa scurt și formele florilor, închipuite de un grădinar iscusit îmbie la bucurie. Aici voi găsi omul fericit, îmi spun în sinea mea.

- Om bun! Om bun, deschide poarta! Am o întrebare să-ți pun!

- Ce vrei mă? Care îmi tulburi liniștea? Se aude un glas ce se apropie.

- Un drumeț, cu o întrebare. Spun eu, sprijinindu-mă de stâlpul porții.

- Intră!

Deschid poarta și pășesc pe aleea pietruită, privind încântat la grădina minunată. Fără să fiu atent piciorul meu calcă pe iarbă.

- Ce faci omule? Îmi strici grădina?

- Scuze… spun eu și îmi ridic repede piciorul ce deranjase gingașele fire de iarbă.

- Ai idee cât de mult mă chinui cu grădina asta? Tu vii aici să o plângărești? Ai sosit cu distrugerea? Aduci Apocalipsa? Ești mesagerul Iadului?

- Scuze… iartă-ma, nu vreau să deranjez.

- Ba asta faci! Ce vrei?

- Vreau să știu dacă ești fericit. Ai o grădină minunată!

- Cum pot să fiu fericit când văd că animalele îmi dau roată? Cum pot fi fericit atunci când apar cârtițele și îmi distrug grădina? Cum pot fi fericit când praful drumului se așează peste gingașii mei trandafiri? Cum pot fi fericit când nopțile pândesc animalele ce vor să pătrundă la mine în grădină cu unicul lor scop de distrugere. Noapte de noapte stau cu pușca pe umăr. Asta numești tu fericire?

- Este clar, am înțeles necazul tău. Voi pleca acum și te las cu grădina ta…

- Du-te și vezi pe unde calci!

Pașii mă duc departe de omul supărat și a lui grădină. Mă gândesc că nici măcar o grădină minunată nu îți aduce fericirea. Păcat!

Înserarea se apropie repede și eu mă opresc la un han de la marginea drumului. Sunt singurul mușteriu.

Hangiul, cu gesturi exersate de mii de ori îmi pune în față lista de bucate și mă întreabă ce doresc să mănânc înainte de a merge la culcare.

- Îmi doresc o cană cu vin rece, și mâncarea casei, spun eu cu gândul că mâncarea casei trebuie să fie cel mai bun preparat al lui.

- Altceva? Mai doriti si altceva?

- Sa schimbăm două vorbe, dacă ai timp…

- Bineînțeles, spuneți…

- Ești fericit?

- Nu, am o nevastă urâtă și o muncă neplăcută. În fiecare zi trebuie să zâmbesc și să slujesc toanele oricărui dobitoc… Nu mă refer la tine, mă refer la toți ciudații care îmi calcă pragul.

- Și…?

- Și… nimic! Doar sunt sclavul tuturor. Ba mâncarea e prea rece, ba prea caldă, ori e berea proastă, patul tare, sau mai știu și eu ce i se năzare fiecăruia.

Tac, zâmbesc și înghit în sec, pentru asta sunt plătit. Eu m-am făcut pe mine sclav. Asta e pâinea mea de zi de zi. Cum pot fi fericit când trăiesc această nenorocire în fiecare zi?

- Ai dreptate, spun eu întristat.

Dimineața a venit repede și m-a găsit pe drum. Dacă nu am găsit răspunsul, nu am zăbovit mai mult decât era necesar. Acum m-am oprit lângă o casă dărăpănată. Știu că nu voi găsi răspunsul aici, dar văd o droaie de copii în bătătură. Poate tatăl lor este fericit. Poate copii sunt răspunsul la întrebarea mea.

- Ești fericit, gospodare? îl întreb pe omul ce părea a fi tatăl copiilor.

- Cum să fiu fericit? Alerg de dimineața până seara ca să am o bucată de pâine pe masă. Nu sunt trist când rămân nemâncat pentru că totul le-am dat copiilor. Sunt disperat când nu le pot pune nimic pe masă. Crezi că e ușor ca să crești atâția copii când ești așa sărac ca mine?

- De ce ai făcut atâția copii?

- Nu sunt un prost! Dacă ar fi după mine, acum n-aș mai avea atâția, dar, pe vremuri aveam mai mult pământ. A trebuit să-l vând când a fost seceta cea mare. Nu aveam ce mânca.

Dacă tu cauți un om fericit, atunci trebuie să te duci la unul bogat, nu-l căuta acolo unde sărăcia își înfige colții.

Iată, deci, că bănuiala mea se adeverește. Acolo unde este sărăcie nu există fericire, o voi căuta la cei bogați.

Au trecut trei zile de la acestă întâmplare și eu merg în continuare întrebând unde îl pot găsi pe cel mai bogat om din aceste ținuturi. Mi se spune că e regele acestor locuri și locuiește într-un mare palat.

Cu multă trudă reușesc să găsesc palatul măritului rege și mi se permite să vorbesc cu el.

Sălile nenumărate, pline cu tablouri, statui, oglinzi, mi se deschid în fața ochilor. Vitraliile minunate de la ferestre lasă lumina jucăușă a soarelui să mângâie podelele de marmură iar bloțile aurite vrăjesc privirea. Niciodată nu am văzut mai multe opere de artă, mai multă opuleță si bogăție.

Sunt condus în sala tronului unde îl văd pe rege cum își mângâie câinele de vânătoare.

Îngenunchez și mă ridic când mi se permite.

- Străine, am auzit că vii de departe.

- Da, măria-ta!

- Ce cauți?

- Fericirea.

- Și ai găsit-o?

- Nu! Am căutat-o peste tot. Nu am dat de ea.

- Ha, ha!

- Am venit să vă întreb dacă sunteți fericit.

- Nu am cum să fiu fericit! Toată lumea vrea averea și poziția mea. De zeci de ori a trebuit să-mi omor dușmanii care complotau împotriva mea. Eu nu am copii și sunt foarte nefericit. Zi de zi, la fiecare masă mă gândesc că pot fi otrăvit. Nopțile aștept asasinul care a trecut de oamenii mei… Cum pot fi eu fericit?

- Speram și eu că voi găsi fericirea aici.

- Te-ai înșelat, spune regele făcându-mi semn că pot pleca.

Fac câțiva pași și îi aud vocea din spate.

- Dacă găsești fericirea salut-o din partea mea și spune-i să mai treacă și pe aici. Ha… ha..

Nu mai am unde să o caut. Voi lua un vas ce mă va duce direct acasă în portul în care locuiesc. Drumul meu lung pe uscat a fost fără succes.

De șapte zile suntem pe mare și am remarcat un om care șade cât este ziua de lungă privind în zare.

Mă așez lângă el. Nu spun nimic. Caut să văd la ce se uită. Privesc și eu în zare. Nu este nimic deosebit.

- Bună ziua, la ce te uiți?

- Ssst… liniște. spune el cu glas șoptit.

Tac și privesc în continuare. În față e marea, soarele, norii și evident, valurile. Ochii se concentrează asupra orizontului. Să fie oare ceva acolo interesant?

Nu găsesc nimic. Mă uit din nou la el. Are ochii căprui și părul bălai îi flutură în bătaia vântului. Hainele ponosite nu reușesc să inspire milă. Este mândru, are spatele lat și stă ca un rege. Sunt prea multe contraste aici. Un om ce nu se potrivește niciunui șablon. Oare la ce se gândește.

- Vreau să…

Vorbele mi se opresc când simt strânsoarea mâinii lui. Ce pot să fac? Îl voi lăsa în pace. Dau să mă ridic, dar mâna lui mă oprește.

- Stai… îmi spune el.

Să mi se fi părut? A fost glasul lui sau murmurul mării? Oricum, este clar că dorește să rămân.

Stau și aștept. Știu că nu trebuie să-l grăbesc. Încet, încet, liniștea mării mă cuprinde. Muzica și ritmul valurilor mă copleșește. Soarele se apropie de asfințit și își trimite razele magice de lumină printr-un grup de nori.

 

 

Mă pierd în această liniște și simt cum sufletul meu este fericit. Nu mai vreau nimic, tot zbuciumul și toată căutarea mi-au adus aceste clipe minunate. Totul este atât de simplu.

- Acum ai înțeles, îmi spune glasul omului de alături.

- Da.

El se ridică și pleacă. Îmi zâmbește peste umăr.

În mod ciudat, chiar dacă vasul nostru este cât o coajă de nucă, chiar dacă am mai călătorit încă șapte zile, nu l-am mai văzut niciodată.

I-am întrebat și pe ceilalți pasageri.

Nimeni nu își amintea de omul care privea în zare. Nimeni nu îl văzuse, iar căpitanul se jura că nu a avut niciodată un asemenea pasager.

puzzeled

- Ingerii sunt iubire in miscare. Care nu se opreste niciodata, care lupta ca sa creasca, fiind dincolo de bine si de rau. Iubirea care devoreaza totul, care distruge totul, care iarta totul.Ingerii sunt facuti din iubirea aceasta, si - in acelasi timp - sunt solii ei.
Iubirea ingerului exterminator, care ne ia intr-o buna zi sufletul, si a ingerului pazitor, care ni-l aduce inapoi. Iubirea in miscare.
- Iubirea in razboi, spuse ea.
- Nu exista iubire pasnica. Cine cauta asa ceva e pierdut.

...                 
 - Ca sa vezi un inger iti trebuie trei lucruri ... si pe langa aceste trei lucruri, iti mai trebuie si curaj. Curaj de femeie, curaj adevarat. Nu curaj de barbat.
...

-  Care sunt cee trei lucruri necesare ca sa vorbesc cu un inger? intreba el cand ea se pregatea sa plece.

Sa rupi un pact. Sa ierti pe cineva. Sa faci un ramasag, i-a raspuns Wahalla 

      

...
Walkirii: nimfe din palatul lui Wotan. 
Habar nu avea cine era Wotan, Dar nu era important.

Soli ai zeilor, conduceau eroii spre moarte - si apoi, in Paradis.
Soli ca si ingerii. Moarte si Paradis. La fel, ca si ingerii.
Ii inflacareaza pe luptatori prin dragostea pe care farmecul lor o trezeste in sufletele lor si prin exemplul de bravura in batalii, calarind intotdeaunaarmasari iuti ca fulgerul si asurzitori ca uraganul.
Nici ca puteau alege un nume mai bun, gandi ea.

Simbolizeaza betia curajului si, in acelasi timp, odihna razboinicului, aventura dragostei in lupta, intalnirea si pierderea    

Rugăciune către mine însumi

“Sa imi permit

sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.

Sa vorbesc mai putin.

Sa plang mai putin.

Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia

pe care mi-o poarta… si nu invidia

pe care imi imaginez eu ca o simt.

Sa ascult cu urechile atente

Si cu gura nemiscata,

Cuvintele care se transforma in gesturi

Si gesturile care devin cuvinte.

Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu

mi-am permis sa ascult.

Sa stiu sa implinesc

visele care se nasc in mine si pentru mine,

si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise

Atunci,

sa pot trai

visele posibile

si cele imposibile;

acelea care mor

si reinvie

cu fiecare nou fruct,

cu fiecare noua floare,

cu fiecare caldura noua,

Cu fiecare noua picatura de roua,

cu fiecare noua zi.

Fie sa pot visa aerul,

sa pot visa marea,

sa pot visa iubirea.

Sa imi pot permite linistea formelor,

a miscarilor,

a imposibilului,

si a imensitatii, cu toata profunzimea.

Sa-mi pot inlocui cuvintele

Cu o atingere,

Cu un sentiment,

Cu intelegerea,

Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,

Prin rugaciunea interioara

(aceea pe care o striga inima mea si

pe care numai ea o asculta,

Si la care numai ea raspunde).

Sa pot da masura potrivita afectiunii,

Sa experimentez forma,

Sa zaresc curbele,

Sa desenez liniile drepte,

Si sa invat savoarea exuberantei care ni se

arata in micile intamplari

ale vietii.

Sa pot reproduce in suflet,

Imaginea care patrunde prin ochii mei

devenind parte suprema a naturii,

creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.

Sa pot plange mai putin de tristete

si mai mult de bucurie.

Lacrimile mele sa nu fie in van,

Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.

Sa stiu sa ratacesc calea,

Dar sa pot sa imi recuperez destinul

cu demnitate.

Sa nu-mi fie teama de nimic,

mai ales de mine insumi sa nu ma tem:

- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!

Sa adorm

atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,

si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.

Sa pot face din mine o persoana calma,

in mijlocul propriilor mele nelinisti.

Intelept in propriile mele limite,

mici si inexacte.

Sa fiu umil in fata maretiei,

a gafelor si naivitatii.

Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt

maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.

Sa-mi permit sa fiu mama,

sa fiu tata, si, daca va fi necesar,

sa fiu orfan.

Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul

pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele

lucruri pe care nu le stiu.

Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii

Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi

impartasesc experientele;

Sa respect neconditionat fiinta;

fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.

Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,

Sa ma predau motivului celui care a plecat,

Si sa accept bucuria celui care a ramas.

Sa pot iubi si sa fiu iubit.

Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.

Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;

Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de

blandete.

Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.

Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

Iubirea Divina

Am căutat iubirea în multe vieţi. Am vărsat lacrimile amare ale separării şi căinţei pentru a cunoaşte ce este iubirea. Am sacrificat totul, toate ataşamentele şi iluziile, pentru a învăţa în final că sunt îndrăgostit de iubire - de Dumnezeu - doar atât. Apoi am băut iubirea din toate inimile adevărate. Am văzut că El este Unicul Iubit Cosmic, Unica Mireasmă care pătrunde toate variatele flori ale iubirii în grădina vieţii.

Multe suflete se întreabă pline de dor şi lipsite de ajutor de ce iubirea zboară dintr-o inimă în alta; sufletele treze realizează faptul că inima nu este nestatornică în iubirea diferitelor fiinţe, ci ea iubeşte Unicul Dumnezeu al Iubirii, care este prezent în toate inimile.

Dumnezeu, în tăcerea Sa eternă şopteşte: "Eu sunt Iubire. Dar pentru a experimenta dăruirea şi darul iubirii Eu m-am divizat pe Mine însumi în trei: iubire, iubit şi iubită. Iubirea mea este frumoasă, pură, eternă bucurie; Eu sunt gustat în multe moduri, prin intermediul multor forme.

Ca tată eu beau iubirea plină de respect izvorâtă din inimile copiilor mei. Ca mamă eu beau nectarul iubirii necondiţionate din cupa sufletului micuţului copil. Copil fiind eu mă împregnez de iubirea protectoare a raţiunii drepte a tatălui. Ca adolescent eu beau iubirea fără de motiv din sfântul Graal al atracţiilor materiale. Ca stăpân eu beau iubirea plină de compasiune din cupa aprecierii Maestrului. Ca Guru preceptor eu mă bucur de iubirea pură provenită din caliciul devoţiunii atotcuprinzătoare a discipolului. Ca prieten eu beau din fântâna clocotitoare a iubirii spontane. Ca prieten divin, eu golesc dintr-o sorbitură apele cristaline ale iubirii cosmice, provenite din rezervorul inimilor ce-L adoră pe Dumnezeu.

Eu sunt îndrăgostit doar de iubirea însăşi, dar îmi permit să fiu înşelat când ca tată sau ca mamă gândesc şi simt doar pentru copil, atunci când ca iubit îmi pasă doar de iubită, atunci când ca discipol trăiesc doar pentru Maestru. Dar deoarece Eu iubesc doar Iubirea, în mod ultim Eu sfărâm această iluzie a miriadelor de Sine umane. Din acest motiv Eu transfer tatăl într-un tărâm astral atunci când el uită că iubirea Mea şi nu a sa, este cea care protejează copilul. Eu ridic copilul de la pieptul mamei, astfel încât ea să înveţe că iubirea Mea este cea pe care o adoră în el. Eu răpesc iubitul iubitei care îşi imaginează că ea este cea pe care el o iubeşte, mai curând decât iubirea Mea care răspunde în ea.

Astfel iubirea Mea se joacă de-a v-aţi-ascunselea în toate inimile  umane, astfel încât fiecare să poată să înveţe să descopere şi să adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii Mele, ci însăşi Iubirea Mea, dansând dintr-o inimă în alta.

Fiinţele umane solicită una alteia „Iubeşte-mă doar pe mine”, şi astfel Eu răcesc buzele lor şi le pecetluiesc pentru totdeauna, astfel încât ei să nu mai rostească niciodată acest neadevăr. Deoarece ei toţi sunt copiii Mei, Eu doresc ca ei să înveţe să vorbească despre adevărul ultim: ”Iubiţi Iubirea Unică (prezentă) în noi toţi”. A spune cuiva „Te iubesc” este fals până când tu vei realiza adevărul: „Dumnezeu prezent ca iubire în mine este îndrăgostit de iubirea Sa din tine.” 

Luna râde de milioanele de iubiţi bineintenţionaţi care fără să-şi dea seama îşi mint iubitele spunând: „Te voi iubi pentru totdeauna.” Craniile lor sunt acoperite de nisipul măturat de vânt al eternităţii. Ei nu îşi mai pot utiliza răsuflarea pentru a spune „Te iubesc”. Ei nici măcar nu-şi mai pot reaminti sau respecta promisiunea lor de a se iubi unul pe altul pentru totdeauna. 

Fără a spune un cuvânt, Eu v-am iubit întotdeauna. Eu singur pot spune cu adevărat „Te iubesc”; deoarece eu vă iubesc dinainte ca voi să vă naşteţi; iubirea Mea vă conferă viaţă şi vă susţine în fiecare moment al ei; şi Eu singur vă pot iubi după ce porţile închisorii morţii se închid în spatele vostru; acolo unde nici cel mai sincer iubit omenesc nu vă poate atinge.

Eu sunt iubirea care manevrează păpuşile umane cu sforile emoţiilor şi instinctelor, pentru a juca spectacolul iubirii pe scena vieţii. Iubirea Mea este frumoasă şi nesfârşit plină de bucurie atunci când o iubiţi doar pe ea; dar linia vieţii, păcii şi bucuriei voastre este întreruptă atunci când în loc de aceasta vă lăsaţi angajaţi în emoţii şi ataşamente omeneşti. Realizaţi, copiii Mei, iubirea Mea este cea după care voi tânjiţi!

Cei care Mă iubesc doar sub forma unei singure persoane, sau care Mă iubesc într-un mod imperfect doar într-o singură persoană, nu cunosc ce este Iubirea. Doar cei care Mă iubesc într-un mod înţelept şi egal în tot şi care Mă iubesc perfect şi egal ca tot pot cunoaşte cu adevărat Iubirea."

Yogananda

Ma Ananda Moyi

“Dumnezeu, care sălăşluieşte în profunzimile inimii mele, 

sălăşluieşte, de asemenea, în tot ceea ce există. 

El este unic. 

În ape sau pământuri, în plante şi animale –

pretutindeni în întregul univers domneşte Preaiubitul inimii mele. 

Nu există nimic în afara Sa. 

El este mai mic decât tot ce poate fi mai mic şi mai măreţ decât tot ce poate fi mai măreţ.”

„A crede în El sub o anumită formă nu este de ajuns. Acceptă-L în nenumăratele sale forme şi moduri de existenta, în tot ceea ce există. Aspiră la Întreg şi acţiunile tale vor reflecta Întregul”

“Eu sunt o fetiţă, nu sunt capabilă de discursuri savante. Un copil care găseşte ceva frumos aleargă să îl arate colegilor săi de joacă; eu fac acelaşi lucru, aduc în faţa voastră ceva nespus de frumos şi de pur. Primiţi şi bucuraţi-vă de ceea ce vă ofer.”

Declaratie de dragoste

 Stela Enache si Florin Bogardo

Tu eşti tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub ploapa căruia se zbat
Vonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însuşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pusă pe şotii şi-s plină de haz
Şi-s tristă de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostagolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,

Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-şi înalţă culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Şi greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunţile noastre,
Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

"Tu esti" George Sovu

Desiderata - Max Ehrmann

Treci cu calm prin zgomote si graba si adu-ti aminte cum ar putea fi pacea in liniste.

Pe cat posibil impaca-te bine cu toata lumea, fara a fi insa supus.

Rosteste-ti adevarul incet si clar si asculta-i pe ceilalti chiar si pe cei plicticosi si pe cei ignoranti caci ai si ei povestea lor.

Evita persoanele galagioase si agresive, ele sunt insulte aduse spiritului.

Daca te compari cu ceilalti poti deveni infumurat si acru caci intotdeauna vor fi persoane mai bune si mai rele decat tine.

Bucura-te atat de realizarile cat si de planurile tale.

 

 

 

Fii intotdeauna interesat de cariera ta, oricat de umila ar fi; ea e adevarata avere in norocul schimbator al vietii.

Invata sa fii precaut in afaceri, caci lumea e plina de inselaciune.

Dar asta sa nu te impiedice sa vezi virtutea acolo unde exista, multe persoane se zbat pentru idealuri inalte si peste tot viata e plina de eroism.

Fii tu insuti. Si mai ales nu te preface ca tii la cineva.

Nu fi cinic in iubire, caci ea este perena ca iarba, in fata tuturor desertaciunilor si deziluziilor.

Aduna cu grija experienta anilor si renunta de bunavoie la tinerete.

Intareste-ti spiritul ca sa te apere in fata nenorocirii. Dar nu te lasa amagit de iluzii.

Multe temeri se nasc din oboseala si singuratate.

Dincolo de disciplina necesara, fii bland cu tine insuti.

Esti un copil al universului, asa cum sunt copacii si stelele; ai dreptul sa fii aici.

 

 

Si chiar daca iti este sau nu clar, nu exista nici o indoiala ca universul se desfasoara asa cum trebuie.

Fii in relatii bune cu Dumnezeu, oricare ar fi forma sub care ti-L imaginezi si oricare ar fi munca si aspiratiile tale, pastreaza-ti sufletul curat in agitatia confuza a vietii.

Lumea e totusi frumoasa, cu toata perfidiile ei, cu toate inselaciunile si visele ei sfaramate.

Fii atent. Incearca sa fii fericit.

Rasul

Se spune ca ceea ce iese din normal este patologic, iar rasul nu are de ce sa iasa din aceasta schema. Astfel daca cei din juru-ti rad, iar tu nu o faci ar cam trebui sa iti faci probleme, sa cauti ajutor, un umar sau un imbold, un ceva; de asemenea daca cei din jurul tau nu rad, iar tu o faci ... mergi de te cata! Cu toate astea sau tocmai de asta ...

Touch

primit in dar si, ca orice dar, atrage dorinta de a  fi desfacut, pipait, mirosit, asa ca ma cufund in "desfacerea"-i si uit, inca de la primele 5 minute, sa ma mai intreb de impulsul ce a generat darul. devine nu fara importanta, ci mai degraba, atat de firesc daruibil ... un film despre un copil pentru care tacerea si lipsa de interactiune fizica sunt forma de manifestare a unui autism si a minunii ce se ascunde indaratul acestuia ... un film plin de sincronicitati, de modalitati subtile de interconectare a unor oameni ce par sa nu aiba de ce sa fie interconectati ... un film despre atentie, tacere si invatare, despre comunicare, schimbari si predare, despre miracolul ascuns in fiecare mic gest ... un telefon care suna, un pumn in plin, o privire clara, incredere, zambet de copil ... un film unde pana si ploaia si pana si pumnul au alt sens decat ar putea parea la o privire fugara 

"e despre logiica? pai ar trebui sa aiba o logica... caut niste raspunsuri...dumneata? adica crezi ca e vorba de dumneata...

treaba dumitale e sa urmaresti asceste numere...orbeste?... uneori, da ...

e adevarat, tata? .. nu, bineinteles ca nu ... a doua sansa despre care vorbeai...poti pleca acum

nici nu ma cunosti ... ai dreptate si nu ar trebui sa ma intereseze daca traiesti sau mori, dar imi pasa...pentru ca conteaza. trebuie, de asta am fost menit sa te gasesc. am aparut de doua ori azi. nu e o coincidenta ..." ..un film despre modul minunat in care haosul stie sa se transforme in ordine 

"7 miliarde de oameni pe o platenta mica, suspendata in vastitatea universului ...singuri. cum dam un sens acestui fapt este marele mister al existentei noastre fragile. poate faptul ca suntem singuri ne tine la un loc, ne face sa avem nevoie unii de altii in cel mai neinsemnat fel. creeand un amestec cuantic din tine, din mine, din noi ... " 

si daca mai era nevoie de motive, pentru mine :) are o data de nastere tare frumoasa !!!   tot din seria sincronicitatilor :P ?

Calatoria

     "Tot ce am crezut intreaga mea viata mi-a fost luat si nu mai aveam nimic de care sa ma agat. Simteam pur si simplu ca ma prabusesc in gol. Nu existau pereti de care sa ma sprijin, nici un sol pe care sa aterizez.

     La inceput tumoarea, apoi incendiul, Irs-ul, lipsa de bani, sotul care ma parasea, disparitia lui Kelley - oare mai trebuia sa ma astept la ceva? Asa cum spuneam mai devreme, viata mea a inceput sa reflecte intocmai experienta pe care am trait-o in India : ca egoul meu (identitatea pe care mi-o cunosteam) a fost facut tandari! De data aceasta, identitatea mea sociala - de mama, de sotie devotata si iubita, de proprietara a unui camin,  ba chiar si capacitatea mea de a supravietui - era facuta zob! 

 

     Ca de obicei, Sursa imi oferea o lectie importanta, folosindu-se de viata mea ca de o sala de clasa. Cand mi-a trimis in dar tumoarea, ea m-a invatat sa eu nu sunt totuna cu corpul meu. Cand mi-a trimis in dar incendiul, m-a invatat ca eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. Cand mi-a trimis in dar raspunsul de la IRS, m-a invatat ca eu nu sunt una cu banii si cu capacitatea mea de a supravietuii. Cand mi-a trimis in dar scrisoarea lui Kelley, m-a invatat ca eu nu sunt una cu relatiile mele. In sfarsit, cand mi-a trimis in dar tradarea lui Don, ea m-a invatat ca eu nu sunt una cu casnicia mea. Eu sunt una doar cu aceasta iubire infinita, care continua sa ramana prezenta inclusiv atunci cand toate celelalte lucruri dispar din viata mea."

Brandon Bays

Kabir

Calea iubirii nu este un argument subtil.

Poarta care conduce catre ea este devastarea.

Pasarile fac cercuri mari pe cer, bucurandu-se de libertatea lor.

Cum reusesc sa zboare?

Ele cad, si cazand,

Capata aripi.

Neale Donald Walsch - Dumnezeul de maine

"Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul.

Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu - si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie. 

 Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii - si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti. Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.

Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii - si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.

Ideea cea Mare este ca nimeni nu "detine" cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul - sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.

Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti - si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.

Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei."

Metanie

Doamne, fa din suferinta

Pod de aur, pod inalt.

Fa din lacrima velinta

Pentru un pat afund si cald.

Din lovirile nedrepte

Faguri faca-se si vin.

Din cadere - scari si trepte

Pentru un urcus alpin

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer; 

Şi din fiece dezastru  

si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept  

Radu Gyr

 

"Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute."