prin mine

toate gandurile pe care le-am lasat sa ma raneasca, toti pasii pe care nu i-am facut dintr-o teama sau alta, toti oamenii carora nu le-am premis sa deschida in mine universul ce sunt ....sunt modalitati prin care ma pedepsesc, prin care accept sa ma omor cate un pic, prin care incalc iubirea divina ...

de fiecare data cand cer altora ce eu pot sau nu pot oferi, am pretentia ca stiu mai bine decat ei care e drumul cel bun si ca implicit sunt mai buna decat ei, pozitionandu-ma automat intr-o pozitie de putere ...
in fapt fiecare alege pentru sine, alegerile mele pot fi bune si minunate decat pentru mine, pentru nimeni altcineva si orice as invata din ele e doar ceea ce eu vad sau inteleg, nu are legatura cu nimeni si nimic altceva ... in oricate cuvinte sau feluri as putea sa explic cuiva singura modalitate prin care as putea sa ii arat ceva cat de cat apropiat de ceea ce eu vad/inteleg/simt e la nivel energetic acolo unde cuvintele nu-si au rostul ...


nu poti obliga pe nimeni sa fie sincer ... asta.i treaba de interior, e ceva intre tine si tine, nu ceva ce faci cu cineva sau pt cineva ... sa spui mereu ceea ce simti e semn ca te iubesti, ca te apreciezi, ca onorezi darul bunului ce se manifesta prin tine ... si daca careva nu.ti apreciaza sinceritatea nu e pentru ca ar trebui sa schimbe sau sa schimbi ceva, e doar semn ca n.are ce cauta in viata ta sau tu in a sa ... la fel cum nu conteaza cum te vede sau ce crede cineva in legatura cu tine, ci conteaza cum esti tu cu adevarat si daca tu esti in adevar cu tine, toti ceilalti nu vor putea sa fie altfel in preajma ta ...

dansand

dansand

revarsand

 ... lumea mea plapanda si mica si-a desprins capetele

si eu zbor ...

si desenez ca-n nisip urme

urcand, 

crescand, 

dansand, 

invaluind, 

atingand, 

arazand... 

de parca-n bratele mele s-a adunat intreg pamantul 

si eu plutesc 

si-mi preling fiecare particica afara din celule .. 

dansand, 

invaluind, 

involburand,

atingand, 

arzand, 

stralucind ...

stralucind

nu ce astept si nu ce primesc, ci ceea ce cu atata bucurie ofer imi incanta sufletul ... aminteste-mi - iubirea nu e decat iubire, nu cere, nu viseaza, nu inlantuie, nu spera, doar vibreaza adanc in fiecare clipa si in fiecare por, in fiecare adiere de vant, raza de soare sau falfaire de aripa ... si daca esti al meu sau sunt a ta e pentru clipa aia de eternitate plina cand buzele mele se sfarsesc acolo unde incep ale tale, cand in ochii port privirea ta plina de incantarea mea, cand ma tii in brate si universu-ntreg ne canta si noi dansam calcand pe nori, iar timpul se opreste-n loc ...

...

lipeste-ti fruntea de a mea ...

si uita ca eu sunt femeia

ce cu un gest pe tine, barbatul,

sa-l farmece ar putea ...

si farmeca-ma tu, femeie,

dezlantuie in mine barbatul

ce de atata vreme il ascund ...

pentru ca in intalnirea mea cu tine,

sa fiu nu doar femeia ce te venereaza,

ci si barbatul ce-te adora ...

ajuta-ma sa schimb miscarea,

sa faca sa curga toate invers

si in timp ce te privesc

cu ochii inocententei te-oi fermeca barbate ....

tu esti al meu, eu sunt a ta ...

i-o clipa de eternitate plina 

cand buzele-mi se sfarsesc acolo unde ale tale incep

si-n ochii port privirea-ti plina de incantarea mea ...

cand tu ma tii in brate ntregul univers ne canta, 

iar noi dansam calcand pe nori ...

tu esti al meu si eu a ta sunt 
e noapte si noi frematam pamantul 
cu soapte de luna sfintite...

trecerea

a venit intai ca o constientizare a faptului ca in jurul meu s-a facut un gol... multi oameni dragi mie au ales sa plece - unii prin trecere dincolo, altii prin trecere in alt capitol al vietii lor si nici una din treceri necuprinzandu-ma, au lasat pentru mine si in mine intensitati pe care nu le intelegeam ... ajunsesem chiar sa am lungi discutii cu mine in incercarea de a intelege de ce ii indepartez pe ceilalti, de ce fac gol in jurul meu, de sunt singura - apoi intr-o noapte, am auzit cantecul cucului si din secunda aia am stiut ca sunt altceva decat mintea mea alege sa vada uneori, ca iubirea si gratia divina ma invaluie in fiecare moment daca le ingadui, ele imi ingaduie totul ...

mereu mi-a placut sa fiu singura si desi exista in viata mea oameni dragi, nu am avut relationari extrem de stranse, cu toate astea ori de cate ori cineva alegea altfel decat maine parca ma prelingeam de pe picioare, ramaneam fara aer si ... se aduna neintelegerea ... daca pentru sau na, cu cei trecuti dincolo nu aveam cum sa ma aduc la un conses, pentru ca mi se parea ca era o alegere ferma a universului, in privinta careia nu mi se ceruse parerea, dar mi se cerea sa traiesc cu ea ... in privinta celor care alegeau diferit de mine, am inceput sa manifest neintelegerea, neacceptarea, tristetea, na, toate cele ce prin trecerea dincolo le simtisem oricum, doar nu le lasasem a se manifesta ... pentru ca  in cazul lor vedeam alegerea umana si nu pe cea a universului ...

apoi intr-o zi ... pe cand nu conduceam - cele mai minunate chestii le vad conducand, acolo la jumatatea drumului dintre atentie totala si detasare totala, imbibate din plin in bucurie - am realizat ... de fapt, m-a lovit din plin si in plina fata ca, indiferent unde pleaca si de motivul plecarii, indiferent ca e o trecere dincolo sau o trecere la un alt capitol, e de fapt tot o trecere dincolo, doar mintea mea cauta si gaseste justificari pentru a motiva sau nu trecerea, cand , de fapt, lucrurile sunt foarte simple ... celalalt a ales sa treaca dincolo si indiferent ce inseamna acest dincolo, el nu ma cuprinde, iar ceea ce eu aleg sa pastrez ca amintire, rememorare, proiectie sau alt tip de bagaj si in special, pentru cat timp aleg sa il car dupa sau cu mine, e doar alegerea mea ...

astazi aleg sa le multumesc cu drag tuturor dragilor mei, care au ales trecerea ... stiu ca si eu am avut trecerile mele dincolo prin si din vietile unor oameni dragi, le multumesc si lor pentru caldura, rabdarea si intelegerea ce mi-au acordat-o, ingaduindu-mi sa-mi aflu ritmul propriu ... 

LUMINA SI IUBIREA SA NE INSOTEASCA MEREU >:D<

prietenul meu, ingerul

din acceasi serie - a filmelor revazute - pe motiv ca sau ... mai degraba fara nici un motiv, pur si simplu ... cu zambet cald si la fel de multa caldura, cu vorbe cu intelesuri diferite si miros, da, miros magic ... pur si simplu ametind de miros, de privire, de raset ... pur si simplu

Rugăciune către mine însumi

“Sa imi permit

sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.

Sa vorbesc mai putin.

Sa plang mai putin.

Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia

pe care mi-o poarta… si nu invidia

pe care imi imaginez eu ca o simt.

Sa ascult cu urechile atente

Si cu gura nemiscata,

Cuvintele care se transforma in gesturi

Si gesturile care devin cuvinte.

Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu

mi-am permis sa ascult.

Sa stiu sa implinesc

visele care se nasc in mine si pentru mine,

si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise

Atunci,

sa pot trai

visele posibile

si cele imposibile;

acelea care mor

si reinvie

cu fiecare nou fruct,

cu fiecare noua floare,

cu fiecare caldura noua,

Cu fiecare noua picatura de roua,

cu fiecare noua zi.

Fie sa pot visa aerul,

sa pot visa marea,

sa pot visa iubirea.

Sa imi pot permite linistea formelor,

a miscarilor,

a imposibilului,

si a imensitatii, cu toata profunzimea.

Sa-mi pot inlocui cuvintele

Cu o atingere,

Cu un sentiment,

Cu intelegerea,

Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,

Prin rugaciunea interioara

(aceea pe care o striga inima mea si

pe care numai ea o asculta,

Si la care numai ea raspunde).

Sa pot da masura potrivita afectiunii,

Sa experimentez forma,

Sa zaresc curbele,

Sa desenez liniile drepte,

Si sa invat savoarea exuberantei care ni se

arata in micile intamplari

ale vietii.

Sa pot reproduce in suflet,

Imaginea care patrunde prin ochii mei

devenind parte suprema a naturii,

creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.

Sa pot plange mai putin de tristete

si mai mult de bucurie.

Lacrimile mele sa nu fie in van,

Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.

Sa stiu sa ratacesc calea,

Dar sa pot sa imi recuperez destinul

cu demnitate.

Sa nu-mi fie teama de nimic,

mai ales de mine insumi sa nu ma tem:

- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!

Sa adorm

atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,

si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.

Sa pot face din mine o persoana calma,

in mijlocul propriilor mele nelinisti.

Intelept in propriile mele limite,

mici si inexacte.

Sa fiu umil in fata maretiei,

a gafelor si naivitatii.

Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt

maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.

Sa-mi permit sa fiu mama,

sa fiu tata, si, daca va fi necesar,

sa fiu orfan.

Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul

pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele

lucruri pe care nu le stiu.

Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii

Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi

impartasesc experientele;

Sa respect neconditionat fiinta;

fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.

Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,

Sa ma predau motivului celui care a plecat,

Si sa accept bucuria celui care a ramas.

Sa pot iubi si sa fiu iubit.

Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.

Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;

Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de

blandete.

Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.

Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

te port

te port 
pe umeri ca pe un vis visat azi noapte ..

si in soaptele pierdute singure-ntr-o viata.

te port 
de parca m-am imbracat cu tine

si-n locul pieii mele, a ta, 
s-a ntins imbatator pe al meu corp.

te port in vise si in clipe, in falfairi de pleoape

si in a dansului melodioasa unduire ...

te port in stropi de ploaie, pe obraji prelinsi

te port pe buze, te port in par ...

sunt toata tu

si esti tot doar eu

urme

 

Invatam sa ne privim, sa ne analizam, sa dam importanta la ceea ce suntem in acum. Si totusi, dincolo de noi e o lume intreaga : sunt oameni, frunze, copaci, caini, pasari, sobolani, serpi, e cer, e furtuna, e munte, e desert sau e mare. O lume intreaga care e creatia noastra si care prin alegerea de a privi, de a da atentie maretiei ce suntem, miracolului ce ni se dezvaluie in fiece clipa, e scoasa in afara cercului atentiei noastre.

Ori de cate ori privind doar in noi, uitam ca fiecare respiratie a noastra, fiecare pas al nostru reprezinta o influenta, o interferenta asupra celor ce ne inconjoara, si astfel ne restrangem campul de influenta. In general, campul de influenta al unui om este de 5 metri. Doar 5 metri de jur imprejurul nostru este zona din jurul sau careia un om ii da atentie, dar este in acelasi timp si zona pe care sufletul nostru o poate lumina, incalzi, iubi. Cu fiecare imagine, cu fiecare respiratie i permitem sufletului sa atinga cu iubirea lui o zona.

E doar o alegere cat de limitata sau nelimitata este zona peste care ne purtam sufletul. 

Sometimes it happens that a man's circle of horizon becomes smaller and smaller, and as the radius approches zero it concentrates on one poin.And then that becomes his point of  view.

                                                                                                                                          David Hilbert

 ... si daca nu fusese destul ... de la Horia Ţurcanu zicere :

" A rămâne centrat pe de-o parte, focalizat în interior, mereu în conexiune cu sine, transparent la influenţele formei, este echivalent cu “şederea”.

A te mişca, a merge, a explora pentru a nu rămâne niciodată prizonierul obişnuinţelor, al mecanismelor de gândire, a rupe mereu legăturile rigide pe care mentalul tinde să le sudeze, şi în acelaşi timp a rămâne mereu conectat cu marele flux al vieţii, acesta este “mersul”.

....

“Aşează-te şi mergi!” i-a spus lui Jean Yves Leloup un călugăr isihast de la Athos, “aceasta este Calea”. A fi împreună cu tine însuţi, a te deschide şi a simţi Prezenţa, a fi una cu Fiinţa.

                                                                                                                         

binecuvantare

   

 

     Se dau ca prime semne ale autismului faptul ca bebelusul zambeste rareori (nemanifestandu si bucuria nici cand parintii apar in preajma lor), de obicei nu imita sunetele sau miscarile celor din jur, raspund ocazional cand sunt strigati (de aceea de multe ori se considera ca ar avea deficiente auditive), contactul viziual este perturbat  (este posibil fie sa isi fixeze privirea, sa para ca are loc contactul vizual intre parinte si copil, fie se pierde contactul vizual relativ repede, dar este deasemenea posibil sa isi fereasca privirea in mod constant), pare sa fie deranjat de contactul fizic, de mirosuri, de zgomote, rareori atrage atentia parintelui, miscarile nu au suplete, precum si  repetarea obsedanta a anumitor gesturi.

 

     In practica toate astea le uiti, raman doar ochii de copil, cu sufletul curat, apare linistea ce de multe ori ii inconjoara - cei mai multi dintre ei nu simt necesitatea de a verbaliza sau nu pot; apar gesturi mici pe care uneori sau altadata nu le creditai, iti dai seama ca pentru a lega un siret este necesar sa coordonezi mai multi muschi decat ai fi putut sa te gandesti - pentru ca sincer, de prea putine ori ne acordam timpul pentru a ne gandi la ce implica un gest atat de uzual - si ce incantare cand un astfel de copil se schimba singur sau iti cere sa il ajuti pentru a rezolva o sarcina pe care, din cauza miscarilor lipsite de gratie, nu o poate indeplini singur. Fiecare gest are in spatele lui inimi deschise, disponibilitate, ore de munca si de implicare, pentru ca daca oricare dintre acestea lipseste,, la oricare dintre cei implicati in viata acestuia, copilul sfarseste prins in lumea sa. 

 

     Cand, lucrand cu un copil, dupa  6 - 8 luni de zile observi ca acesta comunica cu tine, are incredere in tine si vine in intampinarea ta uiti cate ore ti au luat pentru a il invata sa spuna un simplu buna. Un zambet fericit asternut pe chipul unui asemenea copil e mai mult decat miscarea unor muschi, ei nu stiu sa citeasca si sa invete sentimentele, emotiile celor din jur ... si cand dincolo de zambetul obrazului, e zambetul copilului tot ce poti face e sa fi recunoscator pentru imensa sansa de a fi prezent, de a participa la eveniment. Ce incantare sa stii ca a depasit cu o jumatate de pas tacerea si distanta pe care in mod natural le pune intre el si cei din jurul sau!

 

poze adunate de pe net

permite-mi sa te inteleg

                        

" ...naturii nu ii pasa. Daca o specie vrea sa supravietuiasca, trebuie sa demonstreze ca merita. 

Cand vin inundatiile, furnicile se tin una de alta, creand astfel o pluta vie ce se mentine la suprafata apei pana ce apele se retrag... luni, daca este necesar.

Deci cum poate o specie sa realizeze asta? Instinct? Incercari repetate? A fost candva o furnica maturata de torentul de apa ce s-a prins de o alta, afland astfel ca impreuna pot pluti? Si daca ai fi cel care stie ce trebuie facut, dar nu ai avea cuvintele? Cum ii faci pe ceilalti sa te inteleaga?"

     Am cunoscut fiinte minunate, de care m am indragostit fara sa imi pese ca vorbele mele, ca sensurile mele de cele mai multe ori nu ajung pana la ele. Unora le lipseste constiinta de sine, altora constientizarea, altora spatialitate, ori temporalitatea sau toate la un loc, dar asta nu le stirbeste din minunatia ce sunt. 

    Poate ca pentru ei nu exista in spate ori partile pe care nu le vad, poate ca generalizarea realitatii, detaliile, perceptiile si alte opinii psihologice nu sunt cuprinse in lucrurile importante pentru aceste fiinte minunate, insa lumea lor e minunata. 

   Orice lucru care altcuiva ar putea parea marunt, ordinar, neinteresant or al carui sens poate parea dificil de descifrat, poate fi fascinant pentru aceste fiinte. O raza de soare, o floare, o picatura de apa, o frunza sau un pom si nu doar atat, orice le transmite ceva ... doua sireturi invartite intre degetele mici reprezinta tot stimulul de care sufletelul ala poate avea nevoie pentru a fi fericit. Emotia, timiditatea se pot manifesta in voie printr-un gangurit sau un lalait, un dans sau o rasucire. Un clipit de ochi poate insemna "ma bucur sa te vad" sau "faci cam mult zgomot", iar pentru ei nu conteaza ca mama sau tata sau bunica vrea "ca ei sa dea frumos la masa cu musafirii", ei se vor descalta si se vor juca cu degetele de la picioare, daca asta e ceea ce le incanta sufletul in acel moment. O bucata de hartie sau o scama mica le poate aduce la fel de multe informatii cate uneori pot primi in ore intregi de educatie. 

   Si cum, atat de frumos, o spune Tudor Mitasov "Astfel ni se dovedeste, de catre insesi persoanele cu autism, ca de foarte multe ori, cele lipsite de empatie sunt persoanele nonautiste, nu cele autiste."

ritualul marii

diminetile ... au un mic ritual, un ritual al meu si al marii ... eu si marea dimineata... departe de toti, departe de orice, e liniste, sare, adiere, nisip si dans ... intr un final a invatat ca imi plac diminetile pe malul marii, momentele alea cand vantul adie peste plaja goala si mi vantura parul si aerul miroase a sare si cerul e mai mult sangeriu ... uneori impart bucuria asta, locul asta al meu il dezvalui ... o plimbare si inca una si privirea-i atenta si cercetatoare si simt de parca ar vrea sa am descopere; e aceeasi lupa, doar ca acum e doar o lupa ... intr-o dimineata mi-a spus "obisnuiai sa ma privesti asa, stii? cu ochii stralucind, cu buzele intredeschise a zambet, vibrand toata...acum ai stralucirea asta cand privesti marea, de parca esti indragostita de mare" .... 

diminietile .... au un mic ritual, e un ritual intre noi ... un dans si un ritual, o joaca si o voiosie pe care o stiu din adancurile-mi ... un val ce se apropie, ii vin in cale si apoi ma retrag chiar inainte ca el sa m-atinga ... un pas si inca unul si apa imi invaluie gleznele si stropii salta voiosi in jururul meu si bratele mele ating cerul ... sarut soarele si il daruiesc zilei ce doar incepe...

miracolul simplitatii

     am stiut mereu ca exista o simplitate perfecta care face ca "copii", fiinte pure, neintinate de societate, educatie sa isi afle calea spre spiritualitate, spre religia lor personala, calea ce ii aduce aproape de miezul cald ce pulseaza in fiece lucru. 

     am aflat din intamplare povestea unui taran pentru care comuniunea cu natura ajunsese sa capete o forma perfecta ...cand considera ca a venit vremea semanatului, mergea in camp, se aseza cu fundul pe pamant si fuma o tigara; daca in acest rastimp ii era frig, stia cu siguranta ca nu e inca vremea de semanat ... si astfel nu doar ca lucra pamantul, ci mai degraba conlucra impreuna cu el pentru a obtine cele mai bune rezultate ... prin atentia acordata pamantului, naturii primea mult mai mult decat hrana. o alta poveste a altui taran care desi terminase de mult timp ultima carte citita, aflase cumva ca e doar un burlan; un burlan ce trebuie curatat si pastrat in stare buna de functionare pentru a putea permite curgerea a ceea ce se revarsa prin el catre ceilalti ... o alta poveste a unei femei care gaseste in gatit o forma de a interelationa cu tot ceea ce o inconjoara fie ca asta inseama o persoana careia ii gateste sau un aliment pe care il foloseste pentru a gati si face asta din sau cu bucurie launtrica. acestea, dar si multe alte exemple de oameni simpli, de oameni care fac dintr-un lucru de fiecare zi, obisnuit si care uneori poate parea secat de miraculos, o adevarata arta fara ca macar sa isi dea seama ca fiecare lucru facut in aceasta minunata comuniune nascuta din intregul ce sunt, ii atrage mai aproape. miraculos de simplu si firesc.

lucruri simple

"    Tinusem slujba de dimineata pentru putinii enoriasi dispusi sa se scoale devreme iarna, cand mi am adus aminte ca uitasem sa iau banii din cutia milei. M am intors si am auzit o melodie care m a facut sa vad totul altfel, ca si cum aerul ar fi fost atins de mana unui inger. Intr un colt, aproape in extaz, o tanara de vreo douazeci de ani canta la vioara niste imnuri de slava, cu privirea atintita asupra icoanei Imaculatei Conceptii. 

     M am dus la cutia milei. Ea m a vazut si s a oprit - dar eu am facut un semn cu capul, incurajand o sa continue. Apoi m am asezat pe o banca, am inchis ochii si am ascultat.
     Atunci senzatia Paradisului "posedarea imaginatiei de catre sacru", parca a coborat din ceruri. Ca si cum ar fi inteles ce se petrecea in sufletul meu, ea incepu sa combine muzica si momentele de liniste. Cand se oprea din cantat, eu spuneam o rugaciune. Imediat, muzica reincepea.
     Eram constient ca traiam un moment unic in viata mea - acele momente magice pe care nu le intelegem decat atunci cand au disparut. Eram acolo cu totul, fara trecut, fara viitor, traind doar dimineata aceea, muzica, extazul, ruga neasteptata. Am intrat intr un fel de adoratie, de extaz, de recunostinta ca ma aflam pe aceasta lume, multumit ca mi urmasem vocatia, in ciuda protestelor familiei. In simplitatea acelei mici capele, in vocea copilei, in lumina diminetii care scalda totul, am inteles inca o data ca maretia lui Dumnezeu se dezvaluie in lucrurile simple. "