miracolul simplitatii

     am stiut mereu ca exista o simplitate perfecta care face ca "copii", fiinte pure, neintinate de societate, educatie sa isi afle calea spre spiritualitate, spre religia lor personala, calea ce ii aduce aproape de miezul cald ce pulseaza in fiece lucru. 

     am aflat din intamplare povestea unui taran pentru care comuniunea cu natura ajunsese sa capete o forma perfecta ...cand considera ca a venit vremea semanatului, mergea in camp, se aseza cu fundul pe pamant si fuma o tigara; daca in acest rastimp ii era frig, stia cu siguranta ca nu e inca vremea de semanat ... si astfel nu doar ca lucra pamantul, ci mai degraba conlucra impreuna cu el pentru a obtine cele mai bune rezultate ... prin atentia acordata pamantului, naturii primea mult mai mult decat hrana. o alta poveste a altui taran care desi terminase de mult timp ultima carte citita, aflase cumva ca e doar un burlan; un burlan ce trebuie curatat si pastrat in stare buna de functionare pentru a putea permite curgerea a ceea ce se revarsa prin el catre ceilalti ... o alta poveste a unei femei care gaseste in gatit o forma de a interelationa cu tot ceea ce o inconjoara fie ca asta inseama o persoana careia ii gateste sau un aliment pe care il foloseste pentru a gati si face asta din sau cu bucurie launtrica. acestea, dar si multe alte exemple de oameni simpli, de oameni care fac dintr-un lucru de fiecare zi, obisnuit si care uneori poate parea secat de miraculos, o adevarata arta fara ca macar sa isi dea seama ca fiecare lucru facut in aceasta minunata comuniune nascuta din intregul ce sunt, ii atrage mai aproape. miraculos de simplu si firesc.