linistea marii

Soarele se aprinde peste lanurile de grâu ce unduiesc la marginea drumului. Colbul drumului păstrează amintirea pașilor mei. Pelerinajul meu nu este la o cetate sfântă, nu este la o biserică, nu este la o sinagogă sau la un templu fără nume. Eu merg către OM. Pelerinajul meu este către mine, mă caut în ceilalți. E poate ciudat să-ți cauți fericirea întrebându-i pe alții, dar vreau să găsesc omul fericit, să mă învețe și pe mine să fiu la fel ca el.

Iată-l pe omul de la marginea lanului. Trudește la seceriș.

- Om bun, fii milostiv și răspunde-mi la o întrebare…

Omul se oprește, se îndreaptă de mijloc și mă privește lung. Pantalonii ponosiți flutură ușor în vântul amiezii, dezvăluind câteva găuri mici pe care cămașa, prea scurtă, nu reușește să le acopere.

- Întreabă, dacă dorești. Îți voi răspunde, dacă doresc.

Privirea tristă face cât o mie de răspunsuri. Totuși, privind la fața ridată, bronzată puternic, mi-e jenă să renunț, așa că îl întreb:

- Ești fericit?

- Cu soarele care mă bate în cap, cu munca de dimineața până noaptea, cu banii care nu-i am? Cum crezi că sunt fericit? Ești idiot?

- Nu sunt decât… curios. Mulțumesc pentru răspuns.

Îmi iau la revedere și cu traista în spinare îmi văd de drum. După câteva ceasuri zăresc pădurea și un pârâu ce își face loc spălând pietrele cu apa lui cristalină. La marginea pârâului o casă mare, arătoasă își dezvăluie formele impunătoare. Iarba tunsa scurt și formele florilor, închipuite de un grădinar iscusit îmbie la bucurie. Aici voi găsi omul fericit, îmi spun în sinea mea.

- Om bun! Om bun, deschide poarta! Am o întrebare să-ți pun!

- Ce vrei mă? Care îmi tulburi liniștea? Se aude un glas ce se apropie.

- Un drumeț, cu o întrebare. Spun eu, sprijinindu-mă de stâlpul porții.

- Intră!

Deschid poarta și pășesc pe aleea pietruită, privind încântat la grădina minunată. Fără să fiu atent piciorul meu calcă pe iarbă.

- Ce faci omule? Îmi strici grădina?

- Scuze… spun eu și îmi ridic repede piciorul ce deranjase gingașele fire de iarbă.

- Ai idee cât de mult mă chinui cu grădina asta? Tu vii aici să o plângărești? Ai sosit cu distrugerea? Aduci Apocalipsa? Ești mesagerul Iadului?

- Scuze… iartă-ma, nu vreau să deranjez.

- Ba asta faci! Ce vrei?

- Vreau să știu dacă ești fericit. Ai o grădină minunată!

- Cum pot să fiu fericit când văd că animalele îmi dau roată? Cum pot fi fericit atunci când apar cârtițele și îmi distrug grădina? Cum pot fi fericit când praful drumului se așează peste gingașii mei trandafiri? Cum pot fi fericit când nopțile pândesc animalele ce vor să pătrundă la mine în grădină cu unicul lor scop de distrugere. Noapte de noapte stau cu pușca pe umăr. Asta numești tu fericire?

- Este clar, am înțeles necazul tău. Voi pleca acum și te las cu grădina ta…

- Du-te și vezi pe unde calci!

Pașii mă duc departe de omul supărat și a lui grădină. Mă gândesc că nici măcar o grădină minunată nu îți aduce fericirea. Păcat!

Înserarea se apropie repede și eu mă opresc la un han de la marginea drumului. Sunt singurul mușteriu.

Hangiul, cu gesturi exersate de mii de ori îmi pune în față lista de bucate și mă întreabă ce doresc să mănânc înainte de a merge la culcare.

- Îmi doresc o cană cu vin rece, și mâncarea casei, spun eu cu gândul că mâncarea casei trebuie să fie cel mai bun preparat al lui.

- Altceva? Mai doriti si altceva?

- Sa schimbăm două vorbe, dacă ai timp…

- Bineînțeles, spuneți…

- Ești fericit?

- Nu, am o nevastă urâtă și o muncă neplăcută. În fiecare zi trebuie să zâmbesc și să slujesc toanele oricărui dobitoc… Nu mă refer la tine, mă refer la toți ciudații care îmi calcă pragul.

- Și…?

- Și… nimic! Doar sunt sclavul tuturor. Ba mâncarea e prea rece, ba prea caldă, ori e berea proastă, patul tare, sau mai știu și eu ce i se năzare fiecăruia.

Tac, zâmbesc și înghit în sec, pentru asta sunt plătit. Eu m-am făcut pe mine sclav. Asta e pâinea mea de zi de zi. Cum pot fi fericit când trăiesc această nenorocire în fiecare zi?

- Ai dreptate, spun eu întristat.

Dimineața a venit repede și m-a găsit pe drum. Dacă nu am găsit răspunsul, nu am zăbovit mai mult decât era necesar. Acum m-am oprit lângă o casă dărăpănată. Știu că nu voi găsi răspunsul aici, dar văd o droaie de copii în bătătură. Poate tatăl lor este fericit. Poate copii sunt răspunsul la întrebarea mea.

- Ești fericit, gospodare? îl întreb pe omul ce părea a fi tatăl copiilor.

- Cum să fiu fericit? Alerg de dimineața până seara ca să am o bucată de pâine pe masă. Nu sunt trist când rămân nemâncat pentru că totul le-am dat copiilor. Sunt disperat când nu le pot pune nimic pe masă. Crezi că e ușor ca să crești atâția copii când ești așa sărac ca mine?

- De ce ai făcut atâția copii?

- Nu sunt un prost! Dacă ar fi după mine, acum n-aș mai avea atâția, dar, pe vremuri aveam mai mult pământ. A trebuit să-l vând când a fost seceta cea mare. Nu aveam ce mânca.

Dacă tu cauți un om fericit, atunci trebuie să te duci la unul bogat, nu-l căuta acolo unde sărăcia își înfige colții.

Iată, deci, că bănuiala mea se adeverește. Acolo unde este sărăcie nu există fericire, o voi căuta la cei bogați.

Au trecut trei zile de la acestă întâmplare și eu merg în continuare întrebând unde îl pot găsi pe cel mai bogat om din aceste ținuturi. Mi se spune că e regele acestor locuri și locuiește într-un mare palat.

Cu multă trudă reușesc să găsesc palatul măritului rege și mi se permite să vorbesc cu el.

Sălile nenumărate, pline cu tablouri, statui, oglinzi, mi se deschid în fața ochilor. Vitraliile minunate de la ferestre lasă lumina jucăușă a soarelui să mângâie podelele de marmură iar bloțile aurite vrăjesc privirea. Niciodată nu am văzut mai multe opere de artă, mai multă opuleță si bogăție.

Sunt condus în sala tronului unde îl văd pe rege cum își mângâie câinele de vânătoare.

Îngenunchez și mă ridic când mi se permite.

- Străine, am auzit că vii de departe.

- Da, măria-ta!

- Ce cauți?

- Fericirea.

- Și ai găsit-o?

- Nu! Am căutat-o peste tot. Nu am dat de ea.

- Ha, ha!

- Am venit să vă întreb dacă sunteți fericit.

- Nu am cum să fiu fericit! Toată lumea vrea averea și poziția mea. De zeci de ori a trebuit să-mi omor dușmanii care complotau împotriva mea. Eu nu am copii și sunt foarte nefericit. Zi de zi, la fiecare masă mă gândesc că pot fi otrăvit. Nopțile aștept asasinul care a trecut de oamenii mei… Cum pot fi eu fericit?

- Speram și eu că voi găsi fericirea aici.

- Te-ai înșelat, spune regele făcându-mi semn că pot pleca.

Fac câțiva pași și îi aud vocea din spate.

- Dacă găsești fericirea salut-o din partea mea și spune-i să mai treacă și pe aici. Ha… ha..

Nu mai am unde să o caut. Voi lua un vas ce mă va duce direct acasă în portul în care locuiesc. Drumul meu lung pe uscat a fost fără succes.

De șapte zile suntem pe mare și am remarcat un om care șade cât este ziua de lungă privind în zare.

Mă așez lângă el. Nu spun nimic. Caut să văd la ce se uită. Privesc și eu în zare. Nu este nimic deosebit.

- Bună ziua, la ce te uiți?

- Ssst… liniște. spune el cu glas șoptit.

Tac și privesc în continuare. În față e marea, soarele, norii și evident, valurile. Ochii se concentrează asupra orizontului. Să fie oare ceva acolo interesant?

Nu găsesc nimic. Mă uit din nou la el. Are ochii căprui și părul bălai îi flutură în bătaia vântului. Hainele ponosite nu reușesc să inspire milă. Este mândru, are spatele lat și stă ca un rege. Sunt prea multe contraste aici. Un om ce nu se potrivește niciunui șablon. Oare la ce se gândește.

- Vreau să…

Vorbele mi se opresc când simt strânsoarea mâinii lui. Ce pot să fac? Îl voi lăsa în pace. Dau să mă ridic, dar mâna lui mă oprește.

- Stai… îmi spune el.

Să mi se fi părut? A fost glasul lui sau murmurul mării? Oricum, este clar că dorește să rămân.

Stau și aștept. Știu că nu trebuie să-l grăbesc. Încet, încet, liniștea mării mă cuprinde. Muzica și ritmul valurilor mă copleșește. Soarele se apropie de asfințit și își trimite razele magice de lumină printr-un grup de nori.

 

 

Mă pierd în această liniște și simt cum sufletul meu este fericit. Nu mai vreau nimic, tot zbuciumul și toată căutarea mi-au adus aceste clipe minunate. Totul este atât de simplu.

- Acum ai înțeles, îmi spune glasul omului de alături.

- Da.

El se ridică și pleacă. Îmi zâmbește peste umăr.

În mod ciudat, chiar dacă vasul nostru este cât o coajă de nucă, chiar dacă am mai călătorit încă șapte zile, nu l-am mai văzut niciodată.

I-am întrebat și pe ceilalți pasageri.

Nimeni nu își amintea de omul care privea în zare. Nimeni nu îl văzuse, iar căpitanul se jura că nu a avut niciodată un asemenea pasager.

prietenul meu, ingerul

din acceasi serie - a filmelor revazute - pe motiv ca sau ... mai degraba fara nici un motiv, pur si simplu ... cu zambet cald si la fel de multa caldura, cu vorbe cu intelesuri diferite si miros, da, miros magic ... pur si simplu ametind de miros, de privire, de raset ... pur si simplu

if only

uneori e ca o ruleta ruseasca, alteori simplu, delicat, suav...abia atingand cu buricele degetelor varful firelor de par ... un film revazut dupa aproape 3 ani, ca intr-un ciclu complet ... daca prima oara a pornit de la o melodiede care m-am indragostit si a ajuns si la altii, acum a venit prin cineva - mi-ar placea sa stiu de cum, doar ca ... imi place actrita asta, are o delicatete si o miorlaiala atat de proprii mie incat ma mangaie zambetul ei de parc-ar inflori din sufletul meu....aaa cica vorbeam despre cum sa vezi un film a doua oara ...pai sa vedem - initial m-am aricit, cunoscand in mare subiectul, imi spuneam ca nu e un film necesar a fi vizionat de doua ori, apoi mi-am amintit de somebody si de atatea ori cand constatam ca stiam, dar uitasem si poate, nu in ultimul rand, pentru ca aaa ma ispiteste sa ghicesc de cum-ul ... ce nu-mi aminteam? ca Ian a transformat soiul ala de deja vu, in ceva nou si minunat; ca dintr-o persoana neatenta la nimic din afara domeniului sau de activitate s-a transformat pret de o noapte si ceva repetitii, in cineva atent, cald, gata sa-si recunoasca temerile, slabiciunile, interesat de noi mai mult decat de eu ...  ce m-a atins? discursul ei din restaurant ... poate pentru ca exista uneori un atat de special moment in care realizez ca desi primesc ce imi doresc, nu e deloc cum imi doresc si asta, deja anuleaza ce-ul sau poate pentru ca imi doresc atat sa stiu ce si cat si cum, de uit sa adresez intrebarile si asta doare ... ce-mi paru izbitor? daca ar fi ultima zi pe pamnat si raspunsul - le uitasem, complet!! desi m-a bantuit multa, multa vreme cineva cu intrebarea asta ... altceva? uitasem complet de gestul lui de a favoriza partea ei creativa, uitasem complet ca mai e o melodie, bine nu m-am indragostit de ea, dar totusi exista si sant acolea cateva, cateceva pe atat de pe placu-mi incat as mai asculta-o o data ... singurul lucru pe care il retinusem, despre film, fusese ceea ce imi spune succint melodia - cum sa ridici capul si sa-ti intinzi aripile si sa zbori, ingaduindu-ti intai timpul de jelire, pentru ca bagajul de prisos sa ramana pe jos, azvarlit precum pozele ...

puzzeled

- Ingerii sunt iubire in miscare. Care nu se opreste niciodata, care lupta ca sa creasca, fiind dincolo de bine si de rau. Iubirea care devoreaza totul, care distruge totul, care iarta totul.Ingerii sunt facuti din iubirea aceasta, si - in acelasi timp - sunt solii ei.
Iubirea ingerului exterminator, care ne ia intr-o buna zi sufletul, si a ingerului pazitor, care ni-l aduce inapoi. Iubirea in miscare.
- Iubirea in razboi, spuse ea.
- Nu exista iubire pasnica. Cine cauta asa ceva e pierdut.

...                 
 - Ca sa vezi un inger iti trebuie trei lucruri ... si pe langa aceste trei lucruri, iti mai trebuie si curaj. Curaj de femeie, curaj adevarat. Nu curaj de barbat.
...

-  Care sunt cee trei lucruri necesare ca sa vorbesc cu un inger? intreba el cand ea se pregatea sa plece.

Sa rupi un pact. Sa ierti pe cineva. Sa faci un ramasag, i-a raspuns Wahalla 

      

...
Walkirii: nimfe din palatul lui Wotan. 
Habar nu avea cine era Wotan, Dar nu era important.

Soli ai zeilor, conduceau eroii spre moarte - si apoi, in Paradis.
Soli ca si ingerii. Moarte si Paradis. La fel, ca si ingerii.
Ii inflacareaza pe luptatori prin dragostea pe care farmecul lor o trezeste in sufletele lor si prin exemplul de bravura in batalii, calarind intotdeaunaarmasari iuti ca fulgerul si asurzitori ca uraganul.
Nici ca puteau alege un nume mai bun, gandi ea.

Simbolizeaza betia curajului si, in acelasi timp, odihna razboinicului, aventura dragostei in lupta, intalnirea si pierderea    

Multumesc MAMA!!!

Iti multumesc pentru clipa in care ai acceptat sa-mi fi Mama. Ca ti-ai asumat raspundera de a ma indruma si de a imi fi alaturi, atunci cand eram de acord si cu atat mai mult atunci cand parea un dezacord. Iti multumesc ca ai asteptat rabdatoare sa depasesc momentele in care nu te vroiam alaturi. Iti multumesc pentru lectiile, pe care datorita intalnirilor noastre, le-am putut invata. Iti multumesc pentru toate binecuvantarile tale, stiute sau nestiute; pentru toti pruncii tai, cei nascuti sau cei nenascuti; pentru gratia cu care in fiecare clipa ma-nconjori. Iti multumesc ca esti! Iti multumesc ca sunt!

 

Rugăciune către mine însumi

“Sa imi permit

sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.

Sa vorbesc mai putin.

Sa plang mai putin.

Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia

pe care mi-o poarta… si nu invidia

pe care imi imaginez eu ca o simt.

Sa ascult cu urechile atente

Si cu gura nemiscata,

Cuvintele care se transforma in gesturi

Si gesturile care devin cuvinte.

Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu

mi-am permis sa ascult.

Sa stiu sa implinesc

visele care se nasc in mine si pentru mine,

si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise

Atunci,

sa pot trai

visele posibile

si cele imposibile;

acelea care mor

si reinvie

cu fiecare nou fruct,

cu fiecare noua floare,

cu fiecare caldura noua,

Cu fiecare noua picatura de roua,

cu fiecare noua zi.

Fie sa pot visa aerul,

sa pot visa marea,

sa pot visa iubirea.

Sa imi pot permite linistea formelor,

a miscarilor,

a imposibilului,

si a imensitatii, cu toata profunzimea.

Sa-mi pot inlocui cuvintele

Cu o atingere,

Cu un sentiment,

Cu intelegerea,

Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,

Prin rugaciunea interioara

(aceea pe care o striga inima mea si

pe care numai ea o asculta,

Si la care numai ea raspunde).

Sa pot da masura potrivita afectiunii,

Sa experimentez forma,

Sa zaresc curbele,

Sa desenez liniile drepte,

Si sa invat savoarea exuberantei care ni se

arata in micile intamplari

ale vietii.

Sa pot reproduce in suflet,

Imaginea care patrunde prin ochii mei

devenind parte suprema a naturii,

creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.

Sa pot plange mai putin de tristete

si mai mult de bucurie.

Lacrimile mele sa nu fie in van,

Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.

Sa stiu sa ratacesc calea,

Dar sa pot sa imi recuperez destinul

cu demnitate.

Sa nu-mi fie teama de nimic,

mai ales de mine insumi sa nu ma tem:

- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!

Sa adorm

atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,

si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.

Sa pot face din mine o persoana calma,

in mijlocul propriilor mele nelinisti.

Intelept in propriile mele limite,

mici si inexacte.

Sa fiu umil in fata maretiei,

a gafelor si naivitatii.

Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt

maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.

Sa-mi permit sa fiu mama,

sa fiu tata, si, daca va fi necesar,

sa fiu orfan.

Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul

pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele

lucruri pe care nu le stiu.

Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii

Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi

impartasesc experientele;

Sa respect neconditionat fiinta;

fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.

Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,

Sa ma predau motivului celui care a plecat,

Si sa accept bucuria celui care a ramas.

Sa pot iubi si sa fiu iubit.

Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.

Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;

Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de

blandete.

Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.

Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

te port

te port 
pe umeri ca pe un vis visat azi noapte ..

si in soaptele pierdute singure-ntr-o viata.

te port 
de parca m-am imbracat cu tine

si-n locul pieii mele, a ta, 
s-a ntins imbatator pe al meu corp.

te port in vise si in clipe, in falfairi de pleoape

si in a dansului melodioasa unduire ...

te port in stropi de ploaie, pe obraji prelinsi

te port pe buze, te port in par ...

sunt toata tu

si esti tot doar eu