am stiut mereu ca exista o simplitate perfecta care
face ca "copii", fiinte pure, neintinate de societate, educatie sa isi
afle calea spre spiritualitate, spre religia lor personala, calea ce ii
aduce aproape de miezul cald ce pulseaza in fiece lucru.
am
aflat din intamplare povestea unui taran pentru care comuniunea cu
natura ajunsese sa capete o forma perfecta ...cand considera ca a venit
vremea semanatului, mergea in camp, se aseza cu fundul pe pamant si fuma
o tigara; daca in acest rastimp ii era frig, stia cu siguranta ca nu e
inca vremea de semanat ... si astfel nu doar ca lucra pamantul, ci mai
degraba conlucra impreuna cu el pentru a obtine cele mai bune rezultate
... prin atentia acordata pamantului, naturii primea mult mai mult decat
hrana. o alta poveste a altui taran care desi terminase de mult timp
ultima carte citita, aflase cumva ca e doar un burlan; un burlan ce
trebuie curatat si pastrat in stare buna de functionare pentru a putea
permite curgerea a ceea ce se revarsa prin el catre ceilalti ... o alta poveste a unei femei care
gaseste in gatit o forma de a interelationa cu tot ceea ce o inconjoara
fie ca asta inseama o persoana careia ii gateste sau un aliment pe care
il foloseste pentru a gati si face asta din sau cu bucurie launtrica. acestea, dar si multe alte
exemple de oameni simpli, de oameni care fac dintr-un lucru de fiecare
zi, obisnuit si care uneori poate parea secat de miraculos, o adevarata arta fara ca
macar sa isi dea seama ca fiecare lucru facut in aceasta minunata
comuniune nascuta din intregul ce sunt, ii atrage mai aproape. miraculos
de simplu si firesc.
