Puritate

 

Cand ceva in viata nu merge dupa cum iti doresti incepi sa te intrebi “de ce”: De ce ti se intampa tie asta? De ce trebuia sa patesti tocmai tu asta? De ce trebuia sa se comporte asa cu tine? De ce trebuia sa ploua taman cand tu te ai imbracat frumos? De ce e atata praf pe strada de nici nu se mai cunoaste ca ai pantofi noi? Si cate alte “de ce”uri ... si cauti raspunsurile, cu infrigurare, chiar, gandind si traind cu convingerea ca odata dezlegat misterul lui “de ce” vei putea respira linistit; ca intelegand motivul, rostul, sensul vietii toate ti se vor fi clarificat.

In cautarea asta uiti sa privesti, sa asculti, sa atingi, sa simti, sa te bucuri, sa plangi, sa respiri, chiar ...totul devine sters si isi estompeaza contururile sub straturile de praf si lipsa de atentie. Dar miracolul vietii nu i in “de ce” ...atunci cand uiti “de ce”ul, cand nu ii mai dai atentie, constati ca inima pluteste si pulseaza si viseaza - mai ceva ca mintea :) ; descoperi in tine sentimente, emotii, trairi pe care le ascundeai dupa “de ce”uri, le inabuseai asteptand momentul potrivit - cel de dupa cunoasterea motivului ... dar daca “de ce”ul nu isi mai are rostul, daca viata nu are un rost si daca visul e doar de dragul de a visa, fara certitudini si fara credinte, fara pamant solid sau altceva in care sa ti aflii sprijinul, ce mai ramane?

Cand doi oameni se indragostesc nu stau sa se intrebe de ce pentru ca asta ar face ca mirajul sa se destrame. Cand doi oameni se indragostesc privirile pe care si le daruiesc poarta cu ele miracolul, puritatea, iubirea, infinitul ...

“ ... arati bine, e normal  si el jumatate fastacit, jumatate incantat, multumeste ...a venit sa isi faca treaba, ce lagatura are asta cu arati bine?“ dar nu intreaba, zambeste ...

si astfel in lumea lor un miracol a capatat putere, energie ... in licarul din ochii lui se oglindeste licarul din ochii ei si pentru o secunda mare cat tot universul uitand de “de ce “ uri si de rost, se lasa prinsi in viltoarea iubirii ...

Fara “de ce”uri zidurile se darama, lacatele se desfac, usile se deschid si sufletele se dezgolesc ... pentru ca ea, iubirea, vine intotdeauna pe nepregatite ca o furtuna de vara, ca un taifun ce strica tot in cale, fara sa ii pese de motive, de rosturi sau de ce strica ... se aseaza bine, curata tot in calea i cu meticuliozitate de inginer si apoi lasa locul liber ... sa il alinte vantul, sa il picure ploaia, sa il mangaie soarele, sa simta miracolul si sa traiasca puritatea ...

Iubirea vine pe aripile gratiei ...

miracolului de a trai, de a respira, de a exista